O femeie din Constanța și-a prins capul în sistemul de decapotare al mașinii. În ce stare e

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 32 de ani din Constanța, aflată pe bancheta din spate a unui autoturism, a ajuns la spital, sâmbătă, în stare comatoasă, după ce capul i-a fost prins între sistemul de decapotare a autovehiculului şi haion, în timp ce maşina era în deplasare.

Conform Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa, sâmbătă dimineaţa, lucrătorii Secţiei 4 au fost anunţaţi că o femeie şi-a prins capul între haion şi sistemul, acţionat electronic, de decapotare a unui autoturism, accidentul petrecându-se pe strada I. L. Caragiale, la intersecţia cu strada Nicolae Milescu Spătarul din municipiul Constanţa.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare, de către pasagera din dreapta - faţă, capul i-a fost prins între haion şi acoperişul pliabil al maşinii.

Femeia are 32 de ani şi a fost transportată la spital în stare comatoasă, informează IPJ.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Impact mortal în Constanța. Câți ani are șoferița vinovată pentru accident
Impact mortal în Constanța. Câți ani are șoferița vinovată pentru accident

Accident cumplit, vineri seară, în Constanța. Un tânăr în vârstă de 26 ani şi-a pierdut viaţa, după ce o şoferiţă de 70 ani a ignorat semnalul indicatorului oprire la o intersecţie.

Frigider transportat cu mașina decapotabilă pe străzile din Timișoara. FOTO
Frigider transportat cu mașina decapotabilă pe străzile din Timișoara. FOTO

O imagine surprinsă în traficul din Timișoara a devenit virală pe rețelele sociale.

Momentul în care o mașină decapotabilă a lovit alte autoturisme. Șoferul s-a predat
Momentul în care o mașină decapotabilă a lovit alte autoturisme. Șoferul s-a predat

Scandal în Constanța după ce un tânăr a lovit cu maşina 3 bărbaţi, dar şi mai multe maşini parcate pe o stradă din centrul oraşului.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.