O firmă din Bulgaria, care lucrează la autostrada Ploiești-Buzău, anchetată pentru că nu a plătit „redevențe pe pământ”

Pământ excavat pe autostrada Ploiești-Buzău

O firmă din Bulgaria, care a făcut lucrări de excavație pe autostrada București și Buzău este anchetată de procurori pentru un prejudiciu de 750.000 de lei.  

Procurorii au făcut percheziții în București și Buzău în cazul unei anchete care vizează o firmă din Bulgaria care făcea excavări pe șantierul autostrăzii Ploiești-Buzău.

Descinderile au avut loc la sediile și punctele de lucru ale firmei care și-a deschis o subsidiară în țara noastră, după cum transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

După cum transmit procurorii, investigația vizează o firmă care lucrează pe lotul 2 al autostrăzii, tronsonul dintre Mizil și Pietroasele, și care a desfășurat o serie de lucrări fără a solicita licențele de exploatare necesare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Prejudiciul estimat în acest caz este estimat la 750.000 de lei.

Firma care a lucrat pe șantierul lotului 2 de pe autostrada Ploiești – Buzău este acuzată că a excavat solul fără autorizație din partea statului român și că, în acest proces, a folosit apa din pânza freatică, la fel, fără a avea permisiunea autorităților.

Citește și
diicot
Zeci de percheziţii în Capitală şi 11 judeţe. Mai mulţi studenţi sunt suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele

„Investigațiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care - prin intermediul unei societăți înființate în București - a desfășurat lucrări de construcție ale autostrăzii Ploiești – Buzău, Lot 2, Mizil - Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă.

Cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantități importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând așa-zisele „gropi de împrumut”. Activitatea de excavare a fost efectuată fără a obține în prealabil licență de exploatare a solului de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și fără a achita redevența datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfășurată din octombrie 2022 până în prezent”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Directorul societăţii de termoficare din Mangalia a fost reţinut de DNA. Ce au găsit procurorii în casa lui la percheziții
Directorul societăţii de termoficare din Mangalia a fost reţinut de DNA. Ce au găsit procurorii în casa lui la percheziții

Directorul societăţii de termoficare ce aparţine Consiliului Local Mangalia - Goldterm SA, Doru Colgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, au informat miercuri procurorii anticoruţie constănţeni.

 

Zeci de percheziţii în Capitală şi 11 judeţe. Mai mulţi studenţi sunt suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele
Zeci de percheziţii în Capitală şi 11 judeţe. Mai mulţi studenţi sunt suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele

Mai mulţi studenţi ai unei universităţi particulare cu sediul în municipiul Braşov sunt suspectaţi că au dat unui profesor bani şi diverse bunuri pentru a promova examenele anuale, inclusiv pe cel de licenţă.

 

SURSE: Percheziții DNA la IPJ Cluj. Ce ar fi făcut șeful poliției din județ când a fost prins circulând cu viteză
SURSE: Percheziții DNA la IPJ Cluj. Ce ar fi făcut șeful poliției din județ când a fost prins circulând cu viteză

Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, într-un dosar în care ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus, conform unor surse.   

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.