O pacientă de 25 de ani de la Spitalul din Târnăveni s-a sinucis aruncându-se de la etaj

Ambulanta
StirilePROTV

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, luni, că o pacientă, în vârstă de 25 de ani, care era internată la Spitalul din Târnăveni, s-a aruncat de la etajul clădirii, iar în urma leziunilor suferite şi-a pierdut viaţa.

"La data de 07 mai a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au fost sesizaţi prin Apel 112, de către personalul medical din cadrul unei unităţi medicale din localitate, despre faptul că o pacientă, s-ar fi aruncat de la etajul clădirii unde se afla internată. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni, care a constatat că cele sesizate se confirmă, persoana fiind identificată ca fiind o femeie, de 25 de ani, din Târgu Mureş. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, victima a decedat", a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit IPJ Mureş, cadavrul femeii a fost transportat la Prosectura Spitalului Municipal Târnăveni, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului, transmite Agerpres.

"În cauză, poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul", a precizat IPJ Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Cuplu mort într-un incendiu. Anchetatorii au o ipoteză sinistră: crimă urmată de sinucidere
Cuplu mort într-un incendiu. Anchetatorii au o ipoteză sinistră: crimă urmată de sinucidere

Un accident sau o crimă urmată de sinucidere - sunt variantele luate în calcul de anchetatorii din Bacău, în cazul a doi soți din Târgu Ocna.

Caz șocant în Iași. Un psiholog de renume s-a spânzurat chiar în cabinetul unde își consulta pacienții
Caz șocant în Iași. Un psiholog de renume s-a spânzurat chiar în cabinetul unde își consulta pacienții

Caz șocant la Iași, unde un psiholog de renume şi-a pus capăt zilelor chiar la locul de muncă.

Un tânăr din Vişeu de Sus şi-a dat foc, din cauza unei datorii de 5.000 de euro
Un tânăr din Vişeu de Sus şi-a dat foc, din cauza unei datorii de 5.000 de euro

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din oraşul Vişeu de Sus şi-a dat foc după ce a turnat benzină pe el, a informat, în noaptea de duminică spre luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Trupul unei femei din județul Botoșani, găsit carbonizat pe un câmp, la două zile după dispariție
Trupul unei femei din județul Botoșani, găsit carbonizat pe un câmp, la două zile după dispariție

Poliţiştii din Botoşani trebuie să lămurească misterul morţii unei femei care a fost dată dispărută, sâmbătă, de către familie.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.