O primărie din Hunedoara a plătit unei firme 90.000 de lei, fără să verifice dacă lucrările la un pod au fost realizate

politie
Politia Romana

Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a deschis un dosar penal in rem pentru abuz în serviciu, după ce Primăria Şoimuş ar fi plătit peste 89.500 lei unei firme care nu a finalizat o lucrare de investiţii în comună.

"În fapt, s-a reţinut că, în perioada ianuarie - iulie 2023, reprezentanţi ai comunei Şoimuş, jud. Hunedoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod defectuos şi cu încălcarea legii, în baza unor înscrisuri depuse de executantul unor lucrări care nu reflectau realitatea faptică şi fără a cere verificarea prealabilă a realizării lucrărilor contractate, ar fi dispus plata sumei de 89.554,77 lei către o societate, fără ca lucrările având ca obiect 'Reparaţie pod şi zid de sprijin în Boholt lângă gospodăria nr. 22' să fi fost realizate integral, cauzând astfel un prejudiciu comunei Şoimuş şi totodată un folos necuvenit pentru societatea care ar fi trebuit să realizeze lucrările", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, transmis joi Agerpres.

În cursul zilei de joi, procurorul de caz şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară în cauza penală în care se desfăşoară cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, detaliază sursa citată.

"La acest moment cercetările se desfăşoară în această cauză in rem în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept şi pentru stabilirea răspunderii penale, nefiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de vreo persoană", precizează Parchetul.

Acţiunea poliţiştilor şi procurorilor face parte din cadrul Operaţiunii JUPITER, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, se mai arată în comunicat.

Citește și
perchezitii
A patra zi de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter. Ce au descoperit polițiștii
Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Peste 1.400 de percheziții au avut loc în toată țara în cadrul operațiunii Jupiter. Zeci de suspecți au fost audiați
Peste 1.400 de percheziții au avut loc în toată țara în cadrul operațiunii Jupiter. Zeci de suspecți au fost audiați

Cine nu-și plătește taxele la stat riscă să achite cu zile de închisoare. Este mesajul polițiștilor și procurorilor care desfășoară săptămâna aceasta operațiunea de amploare Jupiter, menită să combată, printre altele, evaziunea fiscală.

A patra zi de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter. Ce au descoperit polițiștii
A patra zi de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter. Ce au descoperit polițiștii

Peste 450 de percheziţii au loc joi, 5 iunie, în cadrul operaţiunii Jupiter, în dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea a mai multor infracțiuni.

ul financiar al mai multor școli din Timiș ar fi delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituțiilor
ul financiar al mai multor școli din Timiș ar fi delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituțiilor

O femeie de 43 de ani, financiar la mai multe şcoli din Timiş, a fost reţinută în Operaţiunea Jupiter, fiind suspectată că a delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituţiilor, prin abuz în serviciu, fals şi alte infracţiuni.

„Parada planetară” din 2025. Zilele în care șapte planete vor fi vizibile pe cer pentru ultima oară înainte de 2040
„Parada planetară” din 2025. Zilele în care șapte planete vor fi vizibile pe cer pentru ultima oară înainte de 2040

Pasionații de astronomie vor avea parte de un spectacol rar săptămâna aceasta, deoarece șapte planete – Marte, Jupiter, Uranus, Venus, Neptun, Mercur și Saturn – vor fi vizibile pentru scurt timp pe cer, noaptea.

Horoscop 3-9 februarie 2025, cu Cristina Demetrescu. Urmează lucruri bune pentru zodii, dar pot fi și tragedii colective
Horoscop 3-9 februarie 2025, cu Cristina Demetrescu. Urmează lucruri bune pentru zodii, dar pot fi și tragedii colective

Astrologul Cristina Demetrescua prezentat la Vorbește Lumea de la PRO TV, horoscopul pentru săptămâna 3-9 februarie 2025. Este o perioadă aglomerată de evenimente astrale: Jupiter revine în mișcare direct în Gemeni și Venus intră în Berbec.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.