”Nu se schimbă bandajele că e sărbătoare”. Acuzațiile unei paciente de la Spitalul de Arși

×
Codul embed a fost copiat

"Nu se schimbă bandajele că e mare sărbătoare", asta le-ar fi spus o asistentă pacienţilor de la Spitalul de Arşi, în ziua de Sfânta Marie, iar unii dintre bolnavi susţin că au plecat acasă şi şi-au înlocuit singuri pansamentele.

Mai mult, povestesc că în unitatea sanitară nu ar fi fost nici medici de gardă, pe 15 august. Trei doctori asigură garda în fiecare zi, răspund reprezentanţii instituţiei, care precizează însă că vor lua în discuţie comportamentul asistentei medicale.

O tânără care a fost internată în Spitalul de Arşi din Capitală spune că a avut parte de o experienţă neplăcută, după ce o asistentă de acolo i-ar fi spus în ziua de Sfânta Marie că nu i se pot înlocui bandajele, pentru că e mare sărbătoare. Tânăra suferise arsuri solare şi câteva zile a avut nevoie de pansamente cu alcool.

Pacientă: "Am venit acasă și l-am schimbat singură. Aveam cu mine în cameră o femeie și am întrebat dacă schimbă pansamentul și a zis că nu e niciun mediu astăzi și nu schimbă pansamentul fiindcă este sărbătoare".

De sărbătorile legale sau în weekend-uri, în spitale sunt doar medicii de gardă, infirmiere şi asistente care lucrează în schimburi. Fata povesteşte însă că până la ora prânzului, când ea a fost externată, niciun doctor n-ar fi trecut prin saloane.

Citește și
accident
Adolescentă de 15 ani, în comă la spital din cauza unui șofer. "Mi-a intrat o viespe în maşină"

Rreprezentanții spitalului spun că în fiecare zi, inclusiv în cele de sărbătoare, aici sunt de gardă trei medici. Iar că bandajele bolnavilor nu trebuie schimbate în fiecare zi, ci doar la indicaţia doctorului. În plus, susţin ca pacienta care a reclamat situaţia ar fi fost vindecată şi nu mai avea nevoie de înlocuirea pansamentului.

Conducerea unităţii sanitare va face o anchetă în acest caz. Managerul spune că dacă se va dovedi că angajata a greşit va fi sancţionată.

O parte a secţiei de arşi a fost renovată în 2017, împreună cu cea de terapie intensivă, iar în ultimele luni baia de aici a fost dotată şi cu o cadă nouă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Scandal cu focuri de armă în fața unui club din Mamaia. O persoană a ajuns la spital
Scandal cu focuri de armă în fața unui club din Mamaia. O persoană a ajuns la spital

În cursul dimineții de vineri, în nordul stațiunii Mamaia a avut loc un scandal cu focuri de armă.

Adolescentă de 15 ani, în comă la spital din cauza unui șofer.
Adolescentă de 15 ani, în comă la spital din cauza unui șofer. "Mi-a intrat o viespe în maşină"

Opt persoane au fost la un pas de moarte, printre care și patru copii, în urma unui accident produs într-o localitate din județul Argeș.

Accident grav pe DN7. O întreagă familie, la spital după o depăşire neregulamentară
Accident grav pe DN7. O întreagă familie, la spital după o depăşire neregulamentară

Accident în apropierea localităţii Frumuşani din judeţul Călăraşi.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.