Olguţa Vasilescu, sancţionată de CNCD pentru o afirmație făcută la adresa șefului statului

Olguta Vasilescu
Inquam Photos / George Calin

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu cu avertisment pentru declaraţia ”ca neamţ, să vorbeşti despre gazare, trebuie să ai mult curaj”, făcută la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

Senatorul Vlad Alexandrescu, unul dintre cei care a sesizat instituţia după această declaraţie, spune că ”poate nu e destul”, pentru că ”România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii”.

”În sfârşit, CNCD a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu pentru declaraţia ei stupefiantă despre etnicii germani. «Ca neamţ, să vorbeşti despre gazare trebuie să ai mult curaj», spunea ea despre Klaus Iohannis, imediat după 10 august. Aceeaşi Olguţa Vasilescu care în anii 2000 aducea elogii mareşalului Ion Antonescu la tribuna Camerei Deputaţilor. La sesizarea mea şi a unor colegi parlamentari din USR, Consiliul Naţional contra Discriminării a sancţionat-o cu un avertisment”, a scris, luni seară, pe Facebook, senatorul Vlas Alexandrescu.

Acesta consideră că nu este suficientă sancţiunea CNCD şi trebuie urmată de sancţiunea electoratului.

”Poate că nu e destul şi nici nu va fi destul dacă nu va exista şi o sancţiune a societăţii şi electoratului. Pentru că România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii. Ci, îl condamnă ferm”, a mai scris Vlad Alexandrescu.

Citește și
lia olguta vasilescu
Lia Olguța Vasilescu: „Cîțu miorlăie că vine austeritatea, nu își cunoaște atribuțiile”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în 24 august 2018, că este "inisibil şi incalificabil" că "Guvernul PSD a bătut şi a gazat oamenii" în Piaţa Victoriei, dar că nu vrea să se pronunţe până când nu vor exista "concluzii mai amănunţite" din partea anchetatorilor.

În aceeaşi zi, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii la momentul respectiv, a criticat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, afirmând: ”Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”.

Vasilescu a ţinut atunci să-l felicite pe fostul şef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, pe care a spus că nu îl cunoaşte.

A doua zi, senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut demsia Olguţei Vasilescu şi a afirmat că Partidul România Mare nu a dispărut niciodată de pe scena politică, ci a luat forma trandafirilor.

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Olguța Vasilescu și-a cerut scuze public pentru afirmațiile la adresa lui Iohannis
Olguța Vasilescu și-a cerut scuze public pentru afirmațiile la adresa lui Iohannis

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu și-a cerut scuze pentru afirmațiile controversate pe care le-a făcut recent la adresa președintelui Klaus Iohannis.

Lia Olguța Vasilescu: „Cîțu miorlăie că vine austeritatea, nu își cunoaște atribuțiile”
Lia Olguța Vasilescu: „Cîțu miorlăie că vine austeritatea, nu își cunoaște atribuțiile”

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat, joi, la declaraţiile ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, afirmând că acesta "miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD", dar "nu-şi cunoaşte nici măcar atribuţiile".

Olguța Vasilescu, mesaj pentru Iohannis: „Neamțule care te dai oltean”
Olguța Vasilescu, mesaj pentru Iohannis: „Neamțule care te dai oltean”

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a cărei numire la Ministerul Transporturilor a fost respinsă de Klaus Iohannis, îi transmite acestuia că dacă ar fi numit-o, drumul până la Craiova ar fi fost făcut până la jumătate.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.