Opt persoane au fost arestate preventiv după o bătaie cu bâte, furci şi topoare în Bihor

masina politie

Opt persoane implicate într-o încăierare în localitatea Gepiu din judeţul Bihor, în timpul căreia au fost folosite bâte, topoare, furci şi săbii, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Salonta.

 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, cele opt persoane sunt inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice (în formă agravată, pe timp de noapte şi prin folosirea de obiecte periculoase) şi încăierare, citează Agerpres.

Cinci dintre cei opt inculpaţi sunt cercetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravată (în timpul nopţii şi de persoane înarmate).

Procurorii susţin că, în noaptea de 10.09.2023, pe raza localităţii Gepiu, judeţul Bihor, în loc public, pe fondul unui conflict anterior, cei opt inculpaţi au format două grupuri adverse (cu cinci, respectiv trei persoane), s-au înarmat cu obiecte contondente sau tăietoare/înţepătoare (bâte, topoare, furcă, sabie, pietre, sticle), apoi s-au încăierat între ei, fiind exercitate violenţe fizice reciproce împotriva membrilor taberei adverse.

Bătăuşii au suferit leziuni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi membrelor, iar acţiunile lor au provocat o tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice.

Citește și
incaierare
Lege promulgată. Participarea la o încăierare sau tulburarea liniştii publice cu ameninţare, pedepsite şi cu închisoare

De menţionat că unul dintre cei implicaţi nu a fost găsit de Poliţie, el primind mandat de arestare în lipsă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un grup de turiști ruși a provocat o încăierare în Muntenegru. Localnicii au trecut la contraofensivă și i-au atacat
Un grup de turiști ruși a provocat o încăierare în Muntenegru. Localnicii au trecut la contraofensivă și i-au atacat

Patru cetățeni ruși au luat cu asalt un restaurant dintr-o zonă turistică populară din Muntenegru. Chelnerii i-au atacat la rândul lor cu scaunele.

 

Lege promulgată. Participarea la o încăierare sau tulburarea liniştii publice cu ameninţare, pedepsite şi cu închisoare
Lege promulgată. Participarea la o încăierare sau tulburarea liniştii publice cu ameninţare, pedepsite şi cu închisoare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Încăierare generală într-un bar din Bacău. Motivul uimitor pentru care a fost arestat bărbatul care NU a participat la bătaie
Încăierare generală într-un bar din Bacău. Motivul uimitor pentru care a fost arestat bărbatul care NU a participat la bătaie

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Bacău, a fost arestat pentru 30 de zile, acuzat l-a lovit cu un cuţit pe un băiat de 21 de ani, cu care se certase într-un bar. Camerele de supraveghere au surprins încăierarea generală.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.