Orban anunță când vor fi prezentate noile reguli ce trebuie respectate după 15 mai

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că setul de reguli aferente ridicării fiecărei restricţii, după încheierea stării de urgență, va fi prezentat până luni, urmând să fie supus dezbaterii publice.

"Setul de reguli aferente ridicării fiecărei restricţii va fi prezentat public cel târziu luni, astfel încât să fie în dezbatere publică. Va fi cunoscut dinainte de companii, de instituţii, de cetăţeni şi vom primi observaţii, propuneri privitoare la fiecare set de reguli aferent transportului public, aferent spaţiilor comerciale care se vor deschide, aferent saloanelor de coafură, de frizerii şi tuturor celorlalte categorii de activităţi care se vor redeschide", a afirmat prim-ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinută cu ocazia unei vizite la Uzina Dacia de la Mioveni.

Ce măsuri vor fi luate în mijloacele de transport

 

La rândul său, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat că vor fi elaborate reguli pentru transportul public şi că vineri va purta discuţii în acest sens cu reprezentanţii sectorului

"Mâine, la iniţiativa domnului prim-ministru, vom avea o discuţie clară: ce măsuri luăm pe fiecare mod de transport în parte începând cu data de 15 mai", a menţionat el, potrivit Agerpres.

Citește și
Guvern, Ludovic Orban
Orban infirmă planul de relaxare anunțat de Vela. Când ar putea fi stabilite noile reguli

În acelaşi timp, Bode s-a declarat încrezător că până la data de 15 mai, Comisia Europeană va prezenta un set de recomandări, care să fie aplicate de către toate statele membre.

"Noi am avut săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de miniştri de transporturi din Uniunea Europeană. Toate statele membre au solicitat la unison o propunere din partea Comisiei Europene, un set de recomandări, astfel încât toate statele membre să le poată aplica unitar. Vă aduceţi aminte, în momentul în care am înregistrat acele blocaje la începutul crizei în ce priveşte transportul de marfă, a venit Comisia Europeană, în acord cu toate statele membre, şi am creat acele culoare verzi prin care transportul de marfă s-a putut desfăşura fără nicio problemă atât în tranzit, cât şi la nivel naţional. Credem că până pe data de 15 mai Comisia Europeană va veni cu un set de recomandări, pe care le vor aplica toate statele membre", a spus el.

Cum se va face accesul la metrou după 15 mai

 

Bode a adăugat că România este însă pregătită să ia măsuri pentru fiecare mod de transport, inclusiv la metrou.

"Ne-am adresat Ministerului Afacerilor Interne, pentru a ne sprijini, pentru că la metrou mai întâi trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiţii de siguranţă, în staţii, de asemenea, se păstrează distanţa, iar noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de aşteptare să fie între două, trei minute, respectiv şase, şapte minute, funcţie de staţiile Metrorex. Vom anunţa în perioada următoare, în zilele următoare, măsurile concrete pe care le luăm pe fiecare mod de transport în parte", a precizat ministrul Transporturilor.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ce riscă cei care ies din casă fără declaraţia pe proprie răspundere după decizia CCR
Ce riscă cei care ies din casă fără declaraţia pe proprie răspundere după decizia CCR

Începem cu un avertisment cât se poate de serios pentru cei care vor să iasă din case fără declaraţia pe proprie răspundere sau să plece din localitate, fără un motiv temeinic.

Orban infirmă planul de relaxare anunțat de Vela. Când ar putea fi stabilite noile reguli
Orban infirmă planul de relaxare anunțat de Vela. Când ar putea fi stabilite noile reguli

Premierul Ludovic Orban a infirmat, joi, planul de relaxare a măsurilor de restricţie împotriva răspândirii COVID19, anunţat pe facebook de ministrul Marcel Vela.

Premierul Orban avertizează, după decizia CCR: ”Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi”
Premierul Orban avertizează, după decizia CCR: ”Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi”

Premierul Ludovic Orban a făcut precizări, joi, despre situația provocată de decizia Curții Constituționale referitoare la aplicarea amenzilor în perioada stării de urgență.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.