Părinții lui Sebastian Corbei confirmă bănuielile. Hainele de pe cadavrul descoperit sâmbătă sunt ale copilului lor

copil dispărut
StirilePROTV

Procurorii arădeni au primit confirmare de la părinţii copilului de şapte ani dispărut în luna ianuarie că hainele de pe cadavrul descoperit sâmbătă, pe câmp, îi aparţin.

Urmează ca identitatea să fie confirmată definitiv printr-o expertiză ADN care va fi realizată la Bucureşti.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, Răzvan Plic, a declarat luni, că îmbrăcămintea de pe cadavrul copilului găsit între localităţile Mişca şi Vânători aparţinea lui Sebastian Corbei, fiind recunoscută de părinţii acestuia, potrivti Agerpres.

"După spusele părinţilor, hainele sunt aceleaşi cu care era îmbrăcat copilul la momentul dispariţiei. Cu toate acestea, trebuie făcută expertiza ADN pentru confirmarea identităţii, iar pentru asta au fost prelevate deja probe biologice ce vor fi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti", a declarat procurorul.

Cadavrul găsit era în stare avansată de descompunere şi a fost parţial devorat de animale.

Citește și
Tânărul care susține că a călătorit șase ani în viitor prezintă „dovezile” pe TikTok. „Oamenii au dispărut de pe Pământ”
Un tânăr susţine că a călătorit în timp şi a filmat planeta peste 6 ani. Clipul postat pe TikTok este șocant. VIDEO

"Din primele constatări medico-legale nu rezultă că pe corpul victimei ar fi existat urme de violenţă", a mai declarat procurorul.

Povestea dispariției lui Sebastian

 

Un cadavru ce pare a fi al unui copil a fost găsit, sâmbătă, pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut, în luna ianuarie, Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, din localitatea arădeană Vânători, copil căutat atunci timp de o lună de autorităţi.

Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16:30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân.

Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19:00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.

Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Mama unei violoniste din Cluj-Napoca a dispărut fără urmă, după ce a plecat de acasă fără telefon și portofel la ea
Mama unei violoniste din Cluj-Napoca a dispărut fără urmă, după ce a plecat de acasă fără telefon și portofel la ea

O tânără violinistă din Cluj-Napoca își caută mama despre care nu mai știe nimic de luni dimineață, când femeia a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Un tânăr susţine că a călătorit în timp şi a filmat planeta peste 6 ani. Clipul postat pe TikTok este șocant. VIDEO
Un tânăr susţine că a călătorit în timp şi a filmat planeta peste 6 ani. Clipul postat pe TikTok este șocant. VIDEO

Un tânăr susține că a călătorit șase ani în viitor, și a văzut că este unicul supraviețuitor, iar omenirea nu mai există. El prezintă constant „dovezi” ale afirmațiilor sale pe TikTok.

Tânăr din Vaslui, dispărut în timp ce încerca să ajungă acasă. Familia e disperată: ”Ori e mort, ori sechestrat”
Tânăr din Vaslui, dispărut în timp ce încerca să ajungă acasă. Familia e disperată: ”Ori e mort, ori sechestrat”

Un tânăr de 25 de ani din orașul Negrești, județul Vaslui, este căutat de 10 zile de polițiști și de rude.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.