Pățania unui craiovean care a sunat la 112 anunțând dispariția fetiței lui. Ce au descoperit de fapt polițiștii

politia
StirilePROTV

Un bărbat din Craiova, care nu îşi mai văzuse fetiţa de mult timp, a sunat la 112 şi a anunţat dispariţia acesteia, sperând că aceasta îi va fi adusă de poliţişti.

Pentru fapta sa, el a primit o amendă de 4.000 de lei.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că poliţiştii Secţiei 1 Craiova au fost sesizaţi, marţi seara, de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în zona unui complex comercial de pe strada Unirii, ar fi pierdut-o pe nepoata sa în vârstă de opt ani.

Acolo au fost direcţionate, de îndată, toate patrulele aflate în serviciu, în sprijin venind şi poliţişti de investigaţii criminale pentru găsirea fetiţei.

“În urma activităţilor desfăşurate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Craiova, persoana care a solicitat sprijinul poliţiştilor. Cu ocazia audierii, acesta a recunoscut faptul că a apelat în mod nejustificat S.N.U.A.U 112, motivându-şi gestul prin faptul că nu şi-a văzut fetiţa de foarte mult timp, considerând că prin sesizarea poliţiei îi va fi adusă fetiţa”, au transmis poliţiştii.

Citește și
Bărbat din Dolj, arestat de polițiști pentru crimă. Ar fi luat o femeie cu mașina și ar fi ucis-o după o ceartă
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea

Bărbatul a fost amendat cu 4.000 de lei pentru apelarea nemotivată la 112.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea

Un fost poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţiile de şantaj şi lovire sau alte violenţe, a informat, sâmbătă, IPJ.

Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin.

O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet
O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet

Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

 

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.