Patriarhul Daniel, binecuvântare pentru elevi şi cadre didactice, la început de an şcolar

PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Agerpres

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis joi, binecuvântări elevilor şi cadrelor didactice, cu prilejul apropiatei începeri a noului an şcolar.

La începutul anului şcolar 2022-2023, cu dragoste părintească, îi felicităm şi binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii români, purtându-i în rugăciunile Bisericii, pentru ca Preamilostivul Dumnezeu să le trimită tuturor 'duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, să le lumineze mintea şi cugetul şi să le deschidă inima spre primirea învăţăturilor celor bune”, a transmis patriarhul.

Întâistătătorul BOR, aminteşte că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, accentuând că „de aceea, copiii şi tinerii, părinţii şi profesorii sunt chemaţi să preţuiască şi să cultive rugăciunea în comunitatea eclesială, în familie, în şcoală şi în societate, aceasta fiind izvorul iubirii curate faţă de Dumnezeu şi de semeni”.

Astăzi, când, sub influenţa secularizării, valorile spirituale sunt neglijate, iar educaţia este supusă unor schimbări de paradigmă, copiii şi tinerii au nevoie să descopere sensul profund creştin al vieţii, importanţa rugăciunii, bucuria comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii, să cultive virtuţi esenţiale, precum: respectul pentru demnitatea persoanei, prietenia, iubirea sinceră, solidaritatea şi recunoştinţa. De asemenea, copiii şi tinerii au nevoie de o educaţie temeinică pentru viaţă, care include experienţe personale, trăite în cadrul unei comunităţi concrete, începând din familie şi continuând în şcoală, în viaţa Bisericii şi a societăţii”, spune Părintele Patriarh.

Înaltul ierarh urează „sănătate şi creştere spirituală” elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.

Citește și
Papa Francisc s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse
Papa Francisc s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse

Cu prilejul începutului anului şcolar 2022-2023, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii români, dăruindu-le sănătate deplină, bucuria rugăciunii şi creştere spirituală, întru mulţi şi fericiţi ani!”, a mai transmis patriarhul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Reacția Patriarhului Kirill, după moartea Dariei Dughina. Reprezentant al Bisericii: Sufletul ei curat este deja cu Dumnezeu
Reacția Patriarhului Kirill, după moartea Dariei Dughina. Reprezentant al Bisericii: Sufletul ei curat este deja cu Dumnezeu

Patriarhul Kirill al Rusiei a transmis condoleanțe, după moartea Dariei Dughin, fiica lui Aleksandr Dughin.

Papa Francisc s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse
Papa Francisc s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse

Papa Francisc s-a întâlnit, vineri, cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse, înainte de un summit aşteptat ,luna viitoare, cu patriarhul rus Chiril, un susţinător al războiului din Ucraina.

Lituania îl declară persona non grata pe patriarhul rus Kirill. Ungaria s-a opus deciziei
Lituania îl declară persona non grata pe patriarhul rus Kirill. Ungaria s-a opus deciziei

Guvernul lituanian l-a introdus miercuri pe lista persoanelor ce au interdicţie de intrare în Lituania pe patriarhul rus Kirill, în urma declaraţiilor de sprijin ale acestuia faţă de agresiunea Rusiei contra Ucrainei.

VIDEO Patriarhul Kirill a căzut în timp ce sfințea o biserică. Momentul a fost filmat
VIDEO Patriarhul Kirill a căzut în timp ce sfințea o biserică. Momentul a fost filmat

Patriarhul Kirill a căzut sâmbătă dimineață, în timp ce oficia o slujbă de sfințire a unei biserici din orașul Novorosiisk, de la malul Mării Negre. Niciunul din zecii de preoți care-l înconjurau nu au putut să-l prindă la timp.  

Patriarhul Kirill, elogiu adus soldaților ruși: „Dau dovadă de curaj și spirit de sacrificiu”
Patriarhul Kirill, elogiu adus soldaților ruși: „Dau dovadă de curaj și spirit de sacrificiu”

Patriarhul Kirill al Rusiei a transmis un nou mesaj de elogiere pentru soldații ruși despre care spune că „dau dovadă de un curaj și un spirit de sacrificiu uimitoare în operațiunea militară specială” care are loc în Ucraina.    

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.