Cuc susţine că n-avem autostrăzi din cauza străinilor. "Mă trezesc cu ambasadori la uşă"

×
Codul embed a fost copiat

Un tronson de autostrada de aproximativ 5 kilometri si jumatate ar putea fi terminat inainte de termen. Cel puţin, aşa se laudă constructorul care lucrează la bucata de drum care va face legătura între autostrada Transilvania şi cea a vecinilor maghiari.

Ministrul Transporturilor şi şeful CNAIR au fost în judeţul Bihor.

Secţiunea 3C3 a Autostrăzii Transilvania are o lungime de 5,35 km. Lucrările, estimate la 30 de milioane de euro, au început la mijlocul lunii aprilie, însă constructorii s-au apucat de drumul principal abia în luna iunie, din cauza vremii nefavorabile.

Constructorul încearcă să devanseze termenul iniţial, care impunea terminarea lucrării cel târziu pe 17 august 2020.

Marian Dusescu, reprezentantul antreprenorului: "Speram să avem vreme bună şi, la sfârşitul anului, dăm lucrarea în trafic. Asta înseamnă că vom putea realiza conexiunea de la graniţa cu ungurii, ieşire spre Oradea şi spre Satu Mare. "

Citește și
incident
Două TIR-uri s-au luat la întrecere pe autostrada A1. Cum s-a încheiat totul

Pe de altă parte ministrul a dat vina pe antreprenorii străini pentru tergiversarea şi amânarea lucrărilor pe alte porţiuni de autostradă.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: "N-am nicio problemă cu firmele din alte ţări, dar, în momentul de faţă, nu fac decât să blocheze obiectivele de infrastructură din România. Dacă chem o firmă sau reziliez vreun contract, mă trezesc cu 3 ambasadori că vin pe la uşă, că domnule, că ce-aţi făcut, că mai lăsaţi-i. Nu, nu-i mai las, n-am de ce să-i mai las."

În vizită pe şantier a fost şi Viorica Dancila, dar în Bacău. Viitoarea centură a capitalei de judeţ, care va fi folosită în regim de autostradă, ar trebui să fie dată în folosinţă anul viitor, în luna iulie.

Viorica Dancila, premierul României: "Acolo unde lucrările nu merg trebuie să luăm măsurile corespunzătoare".

Recent, Ministrul Transporturilor, a anunţat că până la sfârşitul anului am putea avea 100 de kilometri noi de autostradă, mai puţini decât a promis iniţial.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Mașină în flăcări pe Autostrada Soarelui. Șoferița s-a oprit în parapet
Mașină în flăcări pe Autostrada Soarelui. Șoferița s-a oprit în parapet

Traficul rutier a fost blocat vineri, în jurul prânzului, pe autostrada A2, după ce, la kilometrul 202, pe sensul Bucureşti - Constanţa, un autoturism condus de o femeie a luat foc.

Două TIR-uri s-au luat la întrecere pe autostrada A1. Cum s-a încheiat totul
Două TIR-uri s-au luat la întrecere pe autostrada A1. Cum s-a încheiat totul

Scene periculoase au fost surprinse de un şofer, pe autostrada A1, între Arad şi Timişoara. Două TIR-uri s-au luat la întrecere pe şoseaua de mare viteză, punându-i în pericol şi pe ceilalţi aflaţi în trafic.

Accident spectaculos pe o autostradă din Slovenia. Un camion intră într-un vehicul oprit
Accident spectaculos pe o autostradă din Slovenia. Un camion intră într-un vehicul oprit

Accident spectaculos pe o autostradă din apropiere de capitala Sloveniei. Şoferul unui camion care circula pe prima bandă nu a observat că un autoturism oprise pe marginea drumului, într-o curbă, şi l-a lovit în plin.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.