Captură record de tutun vândut ilegal, în urma unor percheziții în București și mai multe județe

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii au făcut luni cea mai mare captură de tutun vândut ilegal din ultima vreme. Nu mai puțin de cinci tone, pe care peste 20 de persoane încercau să le vândă pe internet, după ce mărunțeau frunzele și le tratau în ateliere clandestine.

Poliţiştii au efectuat 41 de percheziţii în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Bacău, Prahova, Satu Mare şi în municipiul Bucureşti la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi produs şi comercializat în mod ilegal tutun de fumat.

Potrivit unui comunicat al IGPR, pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice pentru activităţi procedurale.

Anchetatorii au descoperit cu surprindere că în rețea au intrat și doi militari, atrași de câștigurile mari. Liderii au fost ridicați de la mare, unde plecaseră în vacanță.

În șase județe plus București, polițiștii au descoperit fabrici ilegale de tutun. Ca să poată lua toată marfa găsită au avut nevoie de un camion, iar la încărcat au pus umărul și suspecții.

Citește și
Premierul Orban
Orban: Încă nu a trecut primul val. Dacă nu luam măsuri, România era Italia la pătrat

Doar la o adresă din sectorul 3 polițiștii au găsit peste o tonă și jumătate de tutun. Însă la cele 42 de adrese au identificat nu mai puțin de 5 tone, cea mai mare captură din acest an.

Com. șef Enachescu Alexandru, director adjunct criminalitate economică IGPR: „Era tocat, tratat și comercializat prin intermediul firmelor de curierat. Este un atentat la sănătatea publică, era fabricat în condiții improprii. Modul de fabricare este empiric”.

La asta se adaugă și faptul că suspecții au creat un prejudiciu de 1 milion de euro, prin neplata accizelor către stat. Și asta doar în jumătate de an de "activitate".

Tutunul era vândut exclusiv online, în găleți de 5 kilograme, pe care erau lipite etichetele false ale unor branduri cunoscute.

Șase suspecți au ajuns de la plajă direct la poliție. N-au reușit să se bucure de vacanță mai mult de o zi. Duminică au ajuns la malul mării, iar în luni dimineață au fost luați de trupele speciale și duși acasă, pentru percheziții.

Suspecți în caz sunt și doi subofițeri MAPN. Unul din Ialomiță, celalalt din Bacău.

Poliție: „Cunoaștem faptul că militarii au aderat la acest grup în baza unor prietenii mai vechi. Produceau și vindeau cantități de tutun de fumat. Veniturile erau rotunjite prin aceste activități ilicite”.

Tutunul era adus din Bulgaria. La vamă, suspecții declarau că doar tranzitează România și urmează să ajungă în Ungaria sau Polonia.
 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Bilanțul pandemiei de Covid-19 ia amploare în SUA. Apelul vicepreședintelui pentru americani
Bilanțul pandemiei de Covid-19 ia amploare în SUA. Apelul vicepreședintelui pentru americani

În Statele Unite, bilanțul pandemiei ia amploare de la o zi la alta.

Orban: Încă nu a trecut primul val. Dacă nu luam măsuri, România era Italia la pătrat
Orban: Încă nu a trecut primul val. Dacă nu luam măsuri, România era Italia la pătrat

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că există o atitudine de relaxare şi de neglijare a pericolului reprezentat de pandemie, aceasta fiind generată, în mare parte, de luări de poziţii din partea unor lideri politici "iresponsabili".

„Pericolul nu a trecut”. Cele trei recomandări ale medicului Musta pentru a ne feri de Covid-19
„Pericolul nu a trecut”. Cele trei recomandări ale medicului Musta pentru a ne feri de Covid-19

Medicul Virgil Musta de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara, care a vindecat de COVID-19 peste 500 de persoane, a atras atenţia că pericolul nu a trecut, iar oamenii ar trebui să respecte, cu stricteţe, trei măsuri importante.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.