Medici de la Spitalul Marius Nasa, reținuți pentru că ar fi luat mită de la pacienți

×
Codul embed a fost copiat

Nouă medici de la Spitalul de pneumologie Marius Nasta din Capitală sunt suspectați că au luat mită de la pacienți sau de la rude ale acestora. 

Anchetatorii au făcut miercuri percheziții la unitatea medicală.

Sunt în continuare percheziții la Institutul Nasta în biroul unor medici suspectați de corupție. Pe de altă parte, la Parchetul Capitalei au început deja audierile și punerile sub acuzare. Ba chiar, unii dintre medicii care ar fi primit mită au fost reținuți, iar alții au fost plasați sub control judiciar.

Investigațiile au început în urmă cu mai multe luni, când pacienții au început să se plângă public că li s-ar fi cerut diferite sume de bani. După ce au fost strânse suficiente dovezi de către autorități s-a ajuns la perchezițiile de miercuri dimineață.

Este un caz de corupție, spun procurorii de la Parchetul Capitalei, iar ancheta a debutat inclusiv cu averea suspecților. Este foarte posibil ca averile care nu au fost dobândite legal și în urma lipsei dovezilor legale să se ajungă la confiscarea lor.

Citește și
Alexandra
Familia Alexandrei, gravida moartă în maternitatea din Botoșani, cere daune de șapte milioane de euro de la spital și medici

În același timp, investigația vizează și pacienți și rudele acestora care au plătit șpăgi. Nu mai puțin de 22 de persoane sunt vizate de suspiciuni de dare de mită și cu toții vor fi puși sub învinuire și vor da socoteală.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Percheziții la Institutul Marius Nasta. Sunt vizați medici chirurgi și anesteziști într-un dosar cu suspiciuni de corupție
Percheziții la Institutul Marius Nasta. Sunt vizați medici chirurgi și anesteziști într-un dosar cu suspiciuni de corupție

Percheziții, miercuri dimineață, la Institutul Marius Nasta din București, la secția de Chirurgie Toracică. Din primele informații, se pare că este vorba despre un dosar de corupție.

Familia Alexandrei, gravida moartă în maternitatea din Botoșani, cere daune de șapte milioane de euro de la spital și medici
Familia Alexandrei, gravida moartă în maternitatea din Botoșani, cere daune de șapte milioane de euro de la spital și medici

Daune morale de șapte milioane de euro, este suma cerută de familia Alexandrei Ivanov, tânăra de 26 de ani care a fost ignorată de medici și a murit luna trecută, la maternitatea din Botoșani.

Cum scapi de frica de dentist. “Sunt o grămadă de povești horror cu medici care-ți pun genunchiul în piept, să scoată dinții”
Cum scapi de frica de dentist. “Sunt o grămadă de povești horror cu medici care-ți pun genunchiul în piept, să scoată dinții”

Frica de dentist este provocată de experiențe neplăcute din trecut, care i-au marcat pe pacienți, spune dr. Alexandra Mircea, medic stomatolog și influencer de succes în rândul Generației Z.

Părinții credeau că fetița lor are o simplă răceală, dar de fapt era grav bolnavă. A murit din cauza diagnosticului greșit
Părinții credeau că fetița lor are o simplă răceală, dar de fapt era grav bolnavă. A murit din cauza diagnosticului greșit

O fetiță în vârstă de cinci ani diagnosticată de medici în mod greșit a murit. Părinții credeau că are o simplă răceală, însă copila era în realitate grav bolnavă.

 

România duce lipsă de pediatri în spitale. Medic: Naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire
România duce lipsă de pediatri în spitale. Medic: Naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire

Medicul primar ORL Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Capitală atrage atenţia că la nivelul întregii ţări e o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi, scrie News.ro.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.