Zece mii de pelerini au mers să se roage chiar la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei din Constanța. Cine a oficiat slujba

×
Codul embed a fost copiat

Peste 900.000 de români își serbează, miercuri, onomastica, și sunt buni de cinste. Este ziua Sfântului Apostol Andrei, iar în bisericile din toată țară s-au ținut slujbe.

În jur de zece mii de pelerini au mers să se roage chiar la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei din Constanța, acolo se spune că ar fi trăit acesta.

Îmbrăcați cu haine groase, ca să e mai ușor frigul, credincioșii s-au adunat, dimineață, în curtea Mănăstirii Peștera Sfântului Andrei din Constanța. În marea de oameni veniți din toată țară, a ieșit în evidență un bărbat care purta pe umeri o cruce, iar pe cap o coroană de spini.

Slujba a fost oficiată de preoți români, dar și greci și bulgari

Slujba a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, și de șapte înalți prelați români, greci și bulgari. Cine a vrut să intre în peștera unde se spune că a trăit Sfântul Andrei, s-a așezat la rând, într-un șir care la un moment dat a depășit un kilometru. Pelerinajul a fost primul fără restricții, după doi ani de pandemie. Acum, unii credincioși s-au rugat să se oprească războiul din Ucraina.

Domnica Teșliu, pelerin din Vrancea:Am intrat în peștera Sf. Andrei pentru a ne ruga, pentru a-mi face rugăciuni pentru pace, liniște, înțelegere între toate popoarele lumii”.

Citește și
femei sibiu catedrala
Două femei au fost scoase cu jandarmii din Catedrala Mitropolitană din Sibiu și duse direct la Spitalul de Psihiatrie

Alții s-au închinat, spun ei, pentru lucruri mai simple.

Enoriaș:Pentru ajutor, pentru sănatate”.

Enoriaș: Liniște sufletească și îndeplinirea tuturor dorințelor”.

Pentru că mulți oameni au mers la mănăstire cu mașina, pe șoseaua de acces către locul de pelerinaj s-a circulat greu. Au fost și parohii din țară care au organizat excursii.

Enoriaș: Am mai fost de multe ori, dar cu mașina proprie. Acum am făcut o excursie micuță, organizată”.

Enoriaș:Venim de șapte ani. E și păcat să nu venim că suntem aproape”.

Peste 910.000 de români își serbează, miercuri, onomastica, potrivit datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Cele mai întâlnite nume sunt Andrei și Andreas, aproape 830.000. Sărbătoriți sunt și Andra, Andrada, Deea, Andi sau Andruță.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:Este ziua părintelui nostru care ne-a născut prin Evanghelie ca să aparținem lui Hristos. El a adus biruință asupra morții și iată peștera de aici este prima biserică românească pregătită de Dumnezeu, nefăcută de mănă. De aici s-a răspândit Evanghelia în toate părțile Sciției Mici”.

Marți seară, în Galați, preoții au organizat o procesiune cu lumânări aprinse pe străzile din oraș. Ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, a fost declarată zi liberă de Parlamentul României acum zece ani.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Cine a fost Sfântul Andrei. De ce este considerat ocrotitorul României și ce tradiții și obiceiuri se respectă astăzi
Cine a fost Sfântul Andrei. De ce este considerat ocrotitorul României și ce tradiții și obiceiuri se respectă astăzi

Sfântul Andrei, ocrotitorul poporului român, este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie. Fiind o mare sărbătoare, creștinii respectă o serie de tradiții și obiceiuri.

Două femei au fost scoase cu jandarmii din Catedrala Mitropolitană din Sibiu și duse direct la Spitalul de Psihiatrie
Două femei au fost scoase cu jandarmii din Catedrala Mitropolitană din Sibiu și duse direct la Spitalul de Psihiatrie

Jandarmii au ridicat două femei de pe scările Catedralei Mitropolitane din Sibiu, marţi seara, în timpul slujbei dedicate sfântului ierarh Andrei Şaguna.

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.