Peste 67% dintre persoanele din etapa 1 au fost vaccinate. Pe ce loc se află România la nivel mondial

vaccin
Shutterstock

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, vineri, că 67,5% dintre persoanele din etapa 1 au fost vaccinate, alte 42.765 fiind programate până la finalul lunii, procentul ajungând, astfel, la 84,6%.

Pentru etapa a doua care a început vineri sunt disponibile deja 413 puncte de vaccinare, dar şi echipe mobile care vor vaccina persoanele din centrele rezidenţiale. Cu dozele programate să vină în ţară până la finalul lunii martie, autorităţile estimează că vor putea fi vaccinate peste 1,6 milioane de persoane, dintre care aproape un milion vor primi şi doza de rapel, transmite News.ro.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, vineri, că 84,6% din personalul încadrat în etapa 1 ar putea fi vaccinat până la sfârşitul acestei luni.

„În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, până la data de 14 ianuarie a.c, s-au vaccinat 67,5%, respectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare. Menţionăm că persoanele eligibile sunt cele care nu au trecut recent prin infecţia cu SARS-CoV-2, nu au contraindicaţii de natură medicală şi nu se află în izolare. Vaccinarea persoanelor din prima etapă continuă, iar până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat”, a transmis Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa citată a precizat că, odată cu declanşarea activităţilor de vaccinare pentru populaţia aflată în Etapa a II-a, care se derulează în acelaşi timp cu imunizarea persoanelor din din Etapa I, în România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare.

Citește și
coronavirus
Vaccinul anti-COVID și sarcina. Recomandările autorităților pentru gravide

Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Totodată, persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale şi rezidenţiale de la nivel naţional vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare. Precizăm că, din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi şi doza de rapel”, au mai transmis autorităţile.

Situația numărului de doze istrate la 100 de locuitori
 

Israelul este lider detașat la numărul de doze la 100 de locuitori, fiind urmat de Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Regatul Unit și Statele Unite.

România se află pe locul 17, în ceea ce privește numărul de doze istrate la 100 de locuitori.

Situația persoanelor vaccinate pe glob până în prezent
 

Până în prezent, pe glob s-au vaccinat peste 35 de milioane de persoane. Pe primul loc se află SUA, cu peste 11 milioane de cetățeni vaccinați, fiind urmate de China, Marea Britanie și Israel.

Țara noastră se află pe locul 15 la nivel mondial.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, în centrele rezidenţiale din Capitală
Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, în centrele rezidenţiale din Capitală

Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, atât în centrele rezidenţiale publice, cât şi în cele private aflate pe raza Capitalei, potrivit unui comunicat al Prefecturii Bucureşti.

Vaccinul anti-COVID și sarcina. Recomandările autorităților pentru gravide
Vaccinul anti-COVID și sarcina. Recomandările autorităților pentru gravide

Odată cu debutul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, în spațiul public au apărut numeroase întrebări cu privire la eficiența și siguranța serului. 

A început vaccinarea anti-COVID pentru cadrele MAI, care sunt imunizate la spitalul Gerota
A început vaccinarea anti-COVID pentru cadrele MAI, care sunt imunizate la spitalul Gerota

Vineri a început procesul de vaccinare şi pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din prima linie. O parte dintre angajați se imunizează la spitalul Gerota din Capitală.

A doua etapă de vaccinare anti-Covid începe azi. Care sunt categoriile de persoane care se pot imuniza
A doua etapă de vaccinare anti-Covid începe azi. Care sunt categoriile de persoane care se pot imuniza

Programările propriu-zise pentru a doua etapă pot fi făcute pe platforma Guvernului, dar după ora 15.00! Urmând ca luni, 18 ianuarie, să fie de fapt prima zi de vaccinare pentru categoriile vizate în acest pas al campaniei.

Recomandări
Sute de case, „înghițite” de ape în mai multe județe din țară. Sinistrații sunt revoltați: „Din 2018 n-a făcut nimeni nimic”
Sute de case, „înghițite” de ape în mai multe județe din țară. Sinistrații sunt revoltați: „Din 2018 n-a făcut nimeni nimic”

Rămânem sub cod galben, de instabilitate atmosferica, în aproape toată țara, iar râurile încă sunt extrem de periculoase în centru și est. În Covasna, este dezastru, din cauza inundațiilor.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.