Pîrvulescu: ”Încetul cu încetul dezordinea și anarhia se impun” în România. Iohannis rămâne în istorie ca ”un președinte mut”

×
Codul embed a fost copiat

Departe de a rezolva ceva, demisia lui Klaus Iohannis găsește România într-o stare în care ”dezordinea și anarhia” se impun, iar istoria va vorbi despre el ca despre un ”președinte mut”, consideră analistul politic Cristian Pîrvulescu.  

Demisia lui Klaus Iohannis nu rezolvă nici pe departe criza politică și instituțională a României, unde, ”încetul cu încetul, dezordinea și anarhia se impun”, a declarat analistul politic Cristian Pîrvulescu pentru Andreea Esca, la Știrile PRO TV.

Potrivit acestuia, este posibil să apară nou candidați la Președinția României, iar Klaus Iohannis va rămâne în istorie drept ”președintele mut”.

”Andreea Esca: Credeți că a procedat corect președintele Klaus Iohannis dându-și demisia?

Cristian Pîrvulescu: Cred că nu mai avea alternativă în situația dată. Președintele a fost presat din interiorul coaliției, a făcut niște calcule, a văzut că există niște riscuri foarte mari, a preferat să plece, să-și dea demisia, ceea ce nu rezolvă nici pe departe problema. Domnia sa spunea ”criza s-a rezolvat”. Problema nu este Klaus Iohannis, ci a instituției prezidențiale, care iese slăbită din această încercare.

Citește și
klaus iohannis
Bilanțul lui Iohannis, după 10 ani de mandat. Dezamăgitor în România, unde nu a reușit nicio reformă, dar bine văzut în afară

Moștenirea lui Iohannis este un eșec. Din nefericire, această moștenire, care se dorea un nou sistem politic, creează foarte multe dificultăți. Un președinte interimar are cam aceleași puteri ca un președinte legitim ales, minus cele trei care sunt de fapt lipsite de importanță. Dar un președinte interimar este un președinte care nu este ales de popor și care va avea foarte multe dificultăți.

Mă aștept ca președintele interimar, probabil Ilie Bolojan, să fie supus unor presiuni imense, mă aștept ca această victorie a extremei drepte, pe care am văzut-o sărbătorită în stradă, să se transforme într-o nouă ofensivă împotriva instituțiilor statului.

Vedem cum, încetul cu încetul, dezordinea și anarhia se impun, cred că o să vedem și încercări de demitere a primului minsitru, profitând de scandalul Nordis, toate aceste lucruri ne arată că urmează niște luni foarte dificile.

Pîrvulescu: Președinția este cheia de boltă a sistemului instituțional românesc. Este posibil să vedem și alți candidați

Andreea Esca: Care ar fi fost riscurile acelea atât de mari dacă rămânea în funcție?

Cristian Pîrvulescu: În primul rând, majoritatea parlamentară vedea un risc foarte important acela de a cădea odată cu președintele în popularitate, în condițiile în care își doresc să câștige alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, vedeți manifestațiile de stradă care devin din ce în ce mai violente; acestea s-ar fi putut perpetua și crește în intensitate. Toate aceste lucruri, plus riscul de a fi suspendat.

Andreea Esca: Și dacă ar fi fost suspendat, și-ar fi pierdut beneficiile de fost președinte?

Cristian Pîrvulescu: Nu cred că asta era problema președintelui Iohannis, să fim serioși. Dacă ar fi fost suspendat, ar fi urmat o perioadă și mai complicată din punct de vedere instituțional. Pentru că noi asistăm la o criză instituțională, o criză a relației dintre Președinte, Guvern și Parlament, în care vedem cum Parlamentul încearcă să se impună în fața Președintelui și a Guvernului, dar asta afectează echilibrul constituțional, pentru că Președinția este cheia de boltă a sistemului instituțional românesc.

Andreea Esca: Schimbă această demisie ceva în perspectiva alegerilor de peste 3 luni?

Cristian Pîrvulescu: E probabil să reseteze totul, din perspectiva alegerilor. E greu să facem anticipări acum, depinde foarte mult de rezistența Guvernului, de capacitatea Coaliției de a susține un candidat la președinție un candidat unic. Dar orice se poate schimba, va depinde foarte mult în zilele următoare de prestația lui Crin Antonescu. Sunt schimbări tectonice care pot să apară în cele două partide importante ale guvernării, în PSD și în PNL. E greu să facem acum anticipări, dar este posibil să vedem și alți candidați.

”Am văzut o mare de bucurie în România, în realitate nu este deloc un moment fericit”

Andreea Esca: Cum este privită această demisie de partenerii străini?

Cristian Pîrvulescu: Cu foarte mare îngrijorare. Este o dovadă că România este o țară în care interesele străine prevalează, care nu poate să-și păstreze controlul instituțiilor. Am văzut o mare de bucurie în România, în realitate nu este deloc un moment fericit.

Nu pentru că a demisionat Iohannis, ci pentru că instituțiile statului sunt slăbite de ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni și de ceea ce se întâmpla în continuare. Vă dați seama că un președinte interimar nu va avea nici pe departe cu omologii săi aceeași forță în discuții ca un președinte ales, chiar dacă se afla în prelungire de mandat.

Toate aceste lucruri îngrijorează și, de fapt, pariul pe viitorul democratic al României în absența lui Klaus Iohannis nu va mai fi la fel ca înainte.

Andreea Esca: Credeți că acest episod va influența în rău costurile împrumuturilor pe care trebuie să le facă România și deciziile ratingului țării noastre?

Cristian Pîrvulescu: Deja, rezultatele alegerilor din 24 noiembrie și 1 decembrie au influențat ratingul. România se împrumută acum dincolo de capacitățile sale de plată, dincolo de creșterea economică, și orice dovadă de instabilitate politică accentuează această derivă. Deci există un risc foarte important. Acum, politicienii români vor încerca să ne convingă că nu există niciun risc, l-ai auzit pe Boc- ”e mai bine că s-a întâmplat așa, pentru că vom avea o altă poziție față de partenerii noștri străini”- dar realitatea este că România a revenit în situația de instabilitate prezidențială în care se afla în mandatul lui Traian Băsescu, e adevărat, la sfârșitul mandatului lui Klaus Iohannis, dar ce-și propusese Iohannis era să facă astfel de momente uitate. Ei bine, iată, criza e aici, ea continuă și nimeni nu ne garantează că va fi rezolvată.

Despre Klaus Iohannis ”se va spune că a fost un președinte mut”

Andreea Esca: Cum credeți că va intra în istorie Klaus Iohannis? Ce se va spune despre el, într-o propoziție, peste 20 de ani?

Cristian Pîrvulescu: Peste 20 de ani e cam devreme. Vedeți că nu reușim încă să spunem într-o propoziție ceva despre președintele Emil Constantinescu și sunt 25 de ani de când și-a încheiat mandatul.

Cred că va fi nevoie de vreo două generații, deci de vreo 40 de ani, ca să putem face o analiză fără emoții a acestei perioade. Altfel, până atunci se va spune că a fost un președinte mut”.    

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Consultant: Imaginea României atârnă de un fir de ață. Am văzut cei mai importanți lideri încercând să fugă
Consultant: Imaginea României atârnă de un fir de ață. Am văzut cei mai importanți lideri încercând să fugă

Imaginea României atârnă acum de un fir de ață, după demisia președintelui Klaus Iohannis, iar cei mai importanți lideri au fost văzuți fugind ”practic, de această situaţie unică în istoria României”, susține consultantul Adrian Negrescu.

Bilanțul lui Iohannis, după 10 ani de mandat. Dezamăgitor în România, unde nu a reușit nicio reformă, dar bine văzut în afară
Bilanțul lui Iohannis, după 10 ani de mandat. Dezamăgitor în România, unde nu a reușit nicio reformă, dar bine văzut în afară

Primul președinte din istoria României care pleacă din funcție prin demisie părăsește Palatul Cotroceni cu una dintre cele mai scăzute cote de încredere.  

Sebastian Burduja: Problema ultimelor luni nu s-a numit şi nu se numeşte Iohannis. Adevărata ameninţare poartă un alt nume
Sebastian Burduja: Problema ultimelor luni nu s-a numit şi nu se numeşte Iohannis. Adevărata ameninţare poartă un alt nume

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară luni că problema ultimelor luni nu s-a numit şi nu se numeşte Klaus Iohannis şi că adevărata ameninţare pentru România poartă un alt nume.

Marcel Ciolacu, prima reacție după demisia lui Klaus Iohannis: „Nu am ştiut de acest anunţ”
Marcel Ciolacu, prima reacție după demisia lui Klaus Iohannis: „Nu am ştiut de acest anunţ”

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat luni că nu a ştiut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de şef al statului.

Violențe în Piața Victoriei, în timp ce Iohannis anunța că demisionează. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene. VIDEO
Violențe în Piața Victoriei, în timp ce Iohannis anunța că demisionează. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene. VIDEO

În fața Guvernului, mai mulți protestatari s-au încăierat cu jandarmii, chiar în momentul în care președintele Klaus Iohannis își anunța demisia.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.