Furtuni puternice au lovit România. Grindina cât oul de prepeliță a acoperit gospodăriile oamenilor

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă ne bucurăm de soare, vremea a schimbat, marți, foaia pentru puțin timp. A plouat cu găleata în multe zone din țară și a căzut inclusiv grindină de mari dimensiuni, care a distrus culturi.

Într-un sat din județul Buzău, mai multe gospodării au fost inundate și un drum s-a blocat. Probleme au fost și în Argeș, Prahova și Sibiu.

În satul Ursoaia, din județul Buzău, ploaia torențială, care a durat câteva zeci de minute, a lăsat în urmă pagube. Pârâul care traversează zona a ieșit din matcă, după ce apa s-a scurs de pe versanți. Buștenii și bolovanii aduși de aluviuni au blocat drumul spre localitatea vecină.

Localnic: „Nu se mai putea trece încolo efectiv, pentru că eu cred că erau 500 – 600 de metri în care apa curgea peste stradă.”

Localnică: „A venit apa dintr-odată, mare. A plouat în pădure, mult a plouat și aici, dar a plouat pe pădure rău, nu a venit gârlă.”

Citește și
inundatii-praid
Anchetă de amploare la entitățile implicate în dezastrul de la Praid. Vor fi analizate toate documentele începând cu 2007

Drumul a fost deblocat cu ajutorul mai multor utilaje trimise de autoritățile locale.

Romi Dedu, primarul localității Viperești: „Am intervenit cu un buldoexcavator și cu tractor cu cupă, ca să putem să dăm drumul la circulație.”

Șase gospodării și trei hectare de teren agricol au fost inundate. Localnicii se plâng că apa le-a distrus culturile.

Și în comuna Dâmbovicioara, din județul Argeș, au căzut bucăți mari de grindină, cât oul de prepeliță.

Gospodăriile au fost acoperite de stratul alb de gheață, care a distrus multe legume și fructe.

Și în Sibiu a plouat cu găleata. Într-un cartier a căzut inclusiv grindină.

Nori negri au acoperit cerul și pe Valea Doftanei, în Prahova, și au adus o ploaie torențială.

Localnicii se temeau de pagube însemnate, însă nu a fost cazul. Hidrologii au avertizat că pot exista creșteri de debit pe râul Prahova. Multe zone din țară au fost sub un cod galben de vreme rea.

Continuăm săptămâna cu vreme bună, în ciuda zilei de marți, când a plouat în mai multe zone din țară.

Însă, de duminică începe să se răcească, iar în Capitală vom avea maxime de până la 19 grade.

Potrivit meteorologilor, chiar de 1 Mai ar putea ajunge în țara noastră un val de aer rece, iar până pe 5–6 mai vom avea temperaturi mai scăzute decât în aceste zile.

De exemplu, de 1 Mai, pe litoral, maximele ar putea atinge 16 grade, iar minima ar fi undeva în jur de 7–10 grade. În zona de munte este posibil să plouă, iar la Brașov ar putea fi 18 grade.

În schimb, în Capitală vremea se arată mai bună și vom avea 21 de grade, mai puțin decât în ziua de Paște. Meteorologii ne anunță, însă, că acestea sunt doar estimări și că vremea se poate schimba oricând.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Anchetă de amploare la entitățile implicate în dezastrul de la Praid. Vor fi analizate toate documentele începând cu 2007
Anchetă de amploare la entitățile implicate în dezastrul de la Praid. Vor fi analizate toate documentele începând cu 2007

Corpul de Control al Primului Ministru va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid – a anunțat ministrul Economiei.

Ce a văzut un român din Canada în casa mamei sale din România, pe camerele de supraveghere. A sunat la Poliție
Ce a văzut un român din Canada în casa mamei sale din România, pe camerele de supraveghere. A sunat la Poliție

Doi bărbați din Capitală care pretindeau că sunt medici au fost ridicați de polițiști. Sunt bănuiți că au jefuit mai multe pensionare, care au făcut greșeala să îi primească în locuințele lor.

Ce viteză avea TIR-ul care a strivit o mașină pe A1. Detaliul observat de anchetatori la fața locului
Ce viteză avea TIR-ul care a strivit o mașină pe A1. Detaliul observat de anchetatori la fața locului

Continuă ancheta accidentului rutier produs pe Autostrada București - Pitești, în urma căruia un copil de 11 ani a murit, iar patru persoane au ajuns la spital.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.