Poliția olandeză a identificat al patrulea suspect în jaful de la Muzeul Drents. Piesele de aur dacice sunt de negăsit

×
Codul embed a fost copiat

Apar noi detalii în ancheta furtului pieselor de tezaur dacic de la Muzeul Drents, din Țările de Jos. Polițiștii ar fi reușit să îl identifice și pe cel de-al patrulea suspect în acest jaf. Însă, deocamdată, nu au dat de urma obiectelor furate.

S-a mai făcut un pas spre prinderea celui de-al patrulea suspect. Potrivit unor surse apropiate anchetei, ei au reușit să-l identifice pe tânărul cu șapcă și ochelari care fusese surprins de camerele de supraveghere într-un magazin de bricolaj din Assen cu două zile înainte de comiterea jafului.

Fotografia lui a fost făcută publică încă de atunci, iar polițiștii au primit nenumărate ponturi în ceea ce-l privește. Asta i-a ajutat să-l identifice. Oamenii legii i-au percheziționat și locuința în căutare de probe și indicii dar nu l-au găsit încă pe individ.

Deocamdată nu se știe unde se ascunde acesta și nici în ce măsură a fost el implicat în jaf. Se bănuiește că el ar fi cumpărat de la magazinul de bricolaj ranga și ciocanele care au fost folosite pentru intrarea frauduloasă în muzeu și care au fost apoi abandonate în canalul de lângă instituție.

Până acum în acest caz au fost reținuți doi bărbați și o femeie însă polițiștii olandezi nu au dezvăluit care a fost rolul acestora în furtul obiectelor de tezaur.

Citește și
muzeu
Investiții de milioane de euro în muzeele din România pentru a putea găzdui expoziții valoroase
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Premieră în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Poliția olandeză a percheziționat casa unei românce
Premieră în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Poliția olandeză a percheziționat casa unei românce

Poliția olandeă investighează furtul celor patru piese dacice din aur de la Muzeul Drents din Assen și a percheziționat casa unei românce din Heerhugowaard.

Investiții de milioane de euro în muzeele din România pentru a putea găzdui expoziții valoroase
Investiții de milioane de euro în muzeele din România pentru a putea găzdui expoziții valoroase

Furtul tezaurului românesc de la muzeul Drents din Olanda aduce în atenţie măsurile de securitate din instituţiile de cultură.

Muzeul Drents din Assen a fost din nou deschis publicului, după furtul obiectelor de artă din patrimoniul României
Muzeul Drents din Assen a fost din nou deschis publicului, după furtul obiectelor de artă din patrimoniul României

Muzeul Drents din Assen a fost din nou deschis publicului după furtul pieselor din patrimoniul României de la sfârşitul săptămânii trecute. În noaptea de vineri spre sâmbătă, hoţii au luat mai multe capodopere arheologice împrumutate din România.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.