Polițiști din cadrul IPJ Caraș-Severin, certați de un superior pentru că au amendat prea des firme ce transportă lemn

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Caraș-Severin l-au reclamat pe ajunctul inspectorului-șef care i-ar fi certat pentru că au amendat prea des firme ce transportă de lemn. Și i-a amenințat că îi va muta în alte localități dacă vor continua.

Același lucru li s-ar fi întâmplat deja unor polițiști care au oprit-o în trafic pe soția unui șef de Ocol Silvic. Femeia conducea fara permis o mașină neînmatriculată. Cu toate acestea, agenții au fost mutați disciplinar de inspectorul adjunct.

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol: „Vorbim aici despre o înregistrare care a avut loc în sediul Poliției unde adjunctul inspectorului-șef le atrage atenția că aplică prea multe sancțiuni, că sancționează în special firmele de transport care din cauza nerespectării prevederilor legale de gabarit de exemplu distrug drumurile naționale sau în cazul unor transporturi de material lemnos care nu respectă prevederile legale”.

Scandalul a intrat și în atenția Greenpeace România

Situația tensionată dintre adjunctul Inspectoratului de Poliție județeană Caraș Severin și subalternii săi a ajuns și la urechile activiștilor de mediu care urmăresc furturile de lemn din păduri.

Ciprian Gălușcă, reprezentant Greenpeace România: „E o prostie asta în contextul în care județul Caraș Severin e unul cu probleme. E în top 5 la volum de lemn tăiat ilegal. Din păcate, nu e un exemplu singular, primim de la poltiști și jandarmi de peste tot în țară care ne spun că șefii lor aproape îi descurajează să facă aceste controale, să oprească camioane, să meargă în pădure...”.

Citește și
padurar atacat
Un pădurar a ajuns la spital după ce a fost atacat de săteni cu bâte și pietre, în județul Bacău

Alți patru polițiști de la Biroul Drumuri Europene din Caraș Severin sunt cercetați disciplinar după ce i-au făcut dosar penal soției șefului unui Ocol Silvic. Femeia a fost prinsă conducând fără permis un autoturism neînmatriculat.

Sunt cercetați disciplinar pentru că au părăsit intervalul de patrulare, deși ei aveau informații exacte despre acest fapt”, a spus un polițist sub protecția anonimatului.

Conducerea IPJ Caraș Severiv a transmis pentru Stirile ProTV că aspectele semnalte fac obiectul unei anchete interne făcută de Inspectoratul General de Poliție, iar polițistul vizat de acuzații a transmis că nu dorește să facă alte precizări. Sindicatul Europol susține că nu este primul șef de la Caraș Severin reclamat pentru nereguli. Cel anchetat anterior a fost mutat în alt județ, însă fără vreo mustrare.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Criză de lemne de foc. Oamenii speriați de scumpirea energiei au epuizat stocurile magazinelor
Criză de lemne de foc. Oamenii speriați de scumpirea energiei au epuizat stocurile magazinelor

Speriați de viața tot mai scumpă, oamenii caută alternative și pentru încălzirea locuințelor. Tot mai mulți vor să cumpere lemne de foc, iar Romsilva a anunțat că va tăia mai mulți copaci pentru a acoperi cererea.

Un pădurar a ajuns la spital după ce a fost atacat de săteni cu bâte și pietre, în județul Bacău
Un pădurar a ajuns la spital după ce a fost atacat de săteni cu bâte și pietre, în județul Bacău

Un pădurar din județul Bacău a ajuns la spital, după un conflict sângeros cu mai mulți săteni. Bărbatul susține că el și fratele său au fost atacați din cauză că încearcă să oprească furturile de lemne din zonă.

Soluție pentru prevenirea tăierilor ilegale de lemn: camere video montate pe drumurile forestiere
Soluție pentru prevenirea tăierilor ilegale de lemn: camere video montate pe drumurile forestiere

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a început să monteze camere video pe drumurile forestiere pentru a preveni tăierile ilegale de lemn.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.