Polițiștii de la Omoruri s-au întors la Spitalul Sfântul Pantelimon. Anunțul făcut de șefii instituției medicale

×
Codul embed a fost copiat

Ofițerii Servicului Omoruri din Poliția Capitalei au revenit la Spitalul Clinic de urgență Sfântul Pantelimon pentru a cerceta de această dată injectomatele de la Terapie intensivă.

Este secția în care, potrivit unei asistente, au murit aproape 20 de pacienți pentru că, spune aceasta, medicii le-ar fi istrat tratamentul nepotrivit. Anchetatorii vor să vadă acum dacă dispozitivele medicale folosite de medici pentru istrarea tratamentului intravenos funcționeză sau nu corect.

Pentru asta au cerut ajutorul specialiștilor Agenției Naționale a Dispozitivelor Medicale, dar și angajaților firmei care asigură service-ul acestor injectomate.

Între timp, șefii spitalului au anunțat că ancheta declanșată după apariția acuzațiilor va fi gata până miercuri, când vor fi anunțate public concluziile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Folosirea produselor de îngrijire de către copii. Ce spun producătorii despre trendul în creștere printre adolescenți
Folosirea produselor de îngrijire de către copii. Ce spun producătorii despre trendul în creștere printre adolescenți

În timp ce în social media tot mai mulți adolescenți postează clipuri video în care vorbesc despre rutina lor de îngrijire a pielii și de produsele pe care le folosesc, producătorii unor creme celebre atrag atenția asupra acestui trend.

Ce spune Nadia Comăneci despre revenirea Simonei Halep: „Mă bucur foarte mult. Aştept să o văd la Madrid sau Roland Garros”
Ce spune Nadia Comăneci despre revenirea Simonei Halep: „Mă bucur foarte mult. Aştept să o văd la Madrid sau Roland Garros”

Fosta campioană olimpică la gimnastică Nadia Comăneci a declarat, sâmbătă, că se bucură foarte mult de revenirea pe teren a Simonei Halep, după suspendarea de dopaj, şi a menţionat că aşteaptă să o vadă jucând la Madrid şi Roland Garros.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.