Polițiștii din Mureș au donat sânge sub formă de protest. Zeci de polițiști au primit liber, legal, în aceeași zi

×
Codul embed a fost copiat

Ca să poată lipsi de la serviciu fără a fi sancționați, mai mulți polițiști din Mureș au mers să doneze sânge. Este o formă de protest din partea celor nemulțumiți de salarii.

Legea prevede că fiecare donator beneficiază de o zi liberă de la locul de muncă, aceeași în care se prezintă la centrul de transfuzii.
Zeci de polițiști s-au prezentat dis de dimineață la Centrul de Transfuzii din Târgu Mureș. Fac o faptă bună și atrag în același timp atenția asupra nemulțumirii lor.

Polițist: „Am venit pentru a dona sânge, în primul rând pentru o fetiță care are nevoie, și în al doilea rând ca o formă de protest pentru a ne primi drepturile legale. Sunt în poliție de șase ani de zile și am ales această meserie pentru că mi s-a părut frumoasă, dar ceea ce este în jurul nostru nu e ok.”

Polițist: „E un lucru foarte benefic pentru noi și pentru cei care nevoie. Este o modalitate. Merităm să ni se acorde drepturile. Suntem în timpul serviciului”.

Polițiștii cer - printre altele - sumele restante datorate de stat, indexarea pensiilor militare și a soldei pentru hrană și echipamente. Mai vor ca banii pentru chirii și sporuri, raportate la salariile din 2009, să fie actualizate.

Citește și
Polițiștii din București vor purta camere de filmat. Cum vor arăta dispozitivele
Polițiști chemați din timpul liber pentru imagini de pe bodycam-uri. „Li s-a spus că pot să îi cheme de câte ori vor ei”

Oltean Daniel, președinte sindicat Europol: „Cei care își doresc din viața civilă să intre în rândurile Poliției Române, Jandarmeriei sau a Pompierilor nu își mai doresc acest lucru pentru că și într-un supermarket se câștigă mai bine.”

De plasmă și sânge este nevoie mai ales în această perioadă, când oamenii sunt prinși cu pregătirea sărbătorilor, iar numărul donatorilor scade. Cantitatea de sânge recoltată de la o singură persoană poate salva până la trei vieți.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un tânăr de 29 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la o oră după ce a fost vizitat de polițiști
Un tânăr de 29 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la o oră după ce a fost vizitat de polițiști

Un tânăr de 29 de ani a murit după ce a sărit, marţi, de la etajul superior al unui imobil.

Polițiști chemați din timpul liber pentru imagini de pe bodycam-uri. „Li s-a spus că pot să îi cheme de câte ori vor ei”
Polițiști chemați din timpul liber pentru imagini de pe bodycam-uri. „Li s-a spus că pot să îi cheme de câte ori vor ei”

La o zi după un scandal care a avut loc pe o stradă din Constanța, mai mulți polițiști au fost chemaţi la serviciu pentru a descărca imaginile de pe bodycam-urile a doi agenţi.

 

Tinerii care au declanşat incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca, reţinuţi de poliţişti şi plasați în arest la domiciliu
Tinerii care au declanşat incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca, reţinuţi de poliţişti şi plasați în arest la domiciliu

Cei care au provocat în weekend incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca au fost prinși de polițiști și plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Au luat fapta bună înapoi. Trei polițiști din Zalău au escortat o gravidă la spital, iar șefii lor au amendat șoferul
Au luat fapta bună înapoi. Trei polițiști din Zalău au escortat o gravidă la spital, iar șefii lor au amendat șoferul

Polițiștii din Zalău care au escortat un șofer care gonea cu o femeie în travaliu până la spital au devenit celebri, dar povestea nu se oprește aici. La câteva luni, colegii lor i-au suspendat permisul, retroactiv.

De teamă să nu fie prins cu droguri de poliţişti, un tânăr din Olt a înghiţit substanţele periculoase şi a murit imediat
De teamă să nu fie prins cu droguri de poliţişti, un tânăr din Olt a înghiţit substanţele periculoase şi a murit imediat

De teamă să nu fie prins din nou cu droguri de poliţişti, un tânăr din Olt a înghiţit substanţele periculoase şi a murit în scurt timp, chiar în faţa agenţilor.  

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.