Pompierii se luptă de 72 de ore cu un incendiu izbucnit la un depozit, în Ploiești

incendiu

Au trecut mai bine de 72 de ore de când, la Ploieşti, pompierii încearcă să stingă incendiul izbucnit la un depozit de mase plastice din sudul oraşului. Militarii pot interveni doar din exterior, pentru că hala sta să se prăbuşească.

Miercuri au încercat să inunde incinta cu apa de la 10 autospeciale.

E o intervenţie dificilă şi de durată, spun pompierii, pentru că ard 5.000 de tone de deşeuri, unele periculoase, împrăştiate pe 8.000 de metri pătraţi. Oamenii care locuiesc în zonă se tem că fumul degajat le va afecta sănătatea. Locul a fost survolat de un avion ce aparţine institutului naţional de cercetare aerospaţială, dotat cu aparatura ce măsoară calitatea aerului.

Datele vor fi centralizate la Ministerul Mediului şi, în funcţie de acestea, se vor lua măsuri pentru siguranţa polupatiei. Poliţia Prahova a anunţat că face cercetări în acest caz, pentru infracţiunea de emitere în aer a unor substanţe care pot provoca vătămarea oamenilor sau poluarea mediului.

Garda de Mediu a constatat că în hala unde, în acte, figurează că ar exista o firmă de construcţii erau depozitate ilegal şi deşeuri de medicamente. Acestea au fost informaţiile, la revedere.

Citește și
Incendiu California
Cel mai ucigător incendiu din istoria Californiei. Șeriful unui oraș a cerut trei morgi mobile

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Mamă și fiică, la spital intoxicate cu fum. Au pornit un incendiu de la câteva lumânări
Mamă și fiică, la spital intoxicate cu fum. Au pornit un incendiu de la câteva lumânări

A fost panică noapte într-un bloc de locuințe din Capitală, unde flăcări mari au cuprins un apartament aflat la etajul 6.

Cel mai ucigător incendiu din istoria Californiei. Șeriful unui oraș a cerut trei morgi mobile
Cel mai ucigător incendiu din istoria Californiei. Șeriful unui oraș a cerut trei morgi mobile

Incendiul de pădure care mistuie nordul Californiei a devenit cel mai ucigător din istoria statului, după ce bilanţul morţilor a ajuns la 44.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.