Posesorul celor 30.000 de euro pierduți într-un supermarket din Timișoara a fost găsit

timisoara
Opinia Timisoarei

S-a risipit misterul în privința celor 30.000 de euro pierduți într-un magazin Kaufland din Timișoara, la începutul lunii mai.

Pornind de la imaginile surprinse de camerele de supraveghere, polițiștii au încercat să-l identifice pe bărbatul care a pierdut plicul cu cei 30.000 de euro, dar cercetările nu au dus la niciun rezultat. Însă, după mai bine de două săptămâni, bărbatul s-a dus singur la Poliția Timișoara cu dovezi că banii îi aparțin, relatează Opinia Timișoarei.

Întrebat de ce nu a venit imediat după ei, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, din Timiș, a spus că nu s-a grăbit știind că banii sunt în siguranță în mâinile polițiștilor și a așteptat să ‘se liniștească apele’. A precizat că tocmai îi scosese de la bancă și ar fi prezentat acte în acest sens.

Vă reamintim, cei 30.000 de euro erau într-un plic ce i-a căzut din buzunar în supermarket, după ce omul, care nu cumpărase nimic din magazin, pentru a nu sta la coadă, s-a strecurat printre barele care direcționeză clienții spre ieșire, pe lângă casele de marcat.

Pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere se vede cum la câteva secunde după ce își pierde banii, un alt client dă cu căruciorul peste plicul în care se aflau cei 30.000 de euro.

Citește și
taxi
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Imediat, o angajată înșfacă plicul și aleargă după păgubit, dar nu reușește să îl ajungă din urmă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Un taximetrist de 41 de ani a fost reținut pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze de o clientă de 21 de ani, a anunțat IPJ Constanța.

Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că programele Rabla și Casa Verde ar trebui afectate de reduceri bugetare doar în ultimă instanță, prioritate având tăierile din sporuri, prime și funcții de conducere.

Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic
Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic

Primăria Capitalei le dă bani de chirie celor care trebuie să se mute din blocurile cu rism seismic care vor intra în proces de reabilitare.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.