O nouă „dovadă”. Ciolacu a prezentat noi facturi pentru zborurile private la Nisa și Madrid. „Aveţi atâta ură faţă de mine”

×
Codul embed a fost copiat

La peste o lună după ce a prezentat pe TikTok ceea ce păreau a fi niște facturi legate de zborurile private la Nisa și Madrid în compania membrilor familiei Vicol-Ciorbă, premierul Ciolacu a revenit cu noi „dovezi”, mai clare. 

Pe fondul începerii dezbaterilor pe buget în plenul reunit al Parlamentului, președintele PSD și premierul României Marcel Ciolacu a prezentat jurnaliștilor prezenți la Palatul Parlamentului o serie foi, scoase la imprimantă.

Foile ar fi facturile, clare, pentru zborurile pe care le-ar fi făcut cu avioane private la Nisa și Madrid, deci dovezi că și-a plătit singur acele curse și că nu le-ar fi primit „cadou” de la familia Vicol-Ciorbă (Laura și soțul ei, Vladimir), personaje aflate acum în mijlocul unei anchete privind fraude care ar fi fost făcute de gigantul imobiliar Nordis. 

„Am solicitat şi o explicaţie sesizată de către dumneavoastră presa, că asigurarea era din alt an. Aici este explicaţia. Şi de ce este alt curs, de ce a fost acea diferenţă”, a spus el, citat de News.ro.

Premierul a prezentat factura companiei emitente. La precizarea presei că nu e compania Nordis pe factură, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Poate şi-a schimbat denumirea. E posibil. Nu ştiu, că n-am cerut de la Registrul Comerţului”.

Citește și
frati, inec, iasi
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112

La întrebările insistente ale presei, premierul a replicat: ”Îmi este foarte greu să vă răspund. Aveţi atâta ură faţă de mine de fiecare dată, eu necunoscând acest sentiment de ură pe care dumneavoastră mi-l răspândiţi de fiecare dată când ne întâlnim. Dar am dreptul şi eu să am o părere. Aceasta este vechea factură pe care am prezentat-o pe TikTok. Dacă doriţi cu CNP-ul, da, de fapt, oricum e public. Şi asta este chitanţa pe care am achitat-o. Între timp, am găsit factura originală şi aţi avut explicaţii de de ce a fost la asigurare modificat anul şi cursul valutar”, a spus premierul, arătând facturile.

Premierul a prezentat şi a doua factură, cu chitanţa.

”Aceasta este factura originală între timp găsită. Deci sper că ne-am lămurit în ceea ce priveşte zborurile. Dacă mai sunt alte solicitări, o să vă dau”, a spus premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, în luna decembrie, trei facturi susţinând că reprezintă plata zborurilor efectuate cu avioane private închiriate de Nordis. El afirmă că este o cheltuială făcută din bani proprii, nu din bani publici.

”Intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie”, susţine Ciolacu, afirmând că, la momentul respectiv, cele două aveau aceeaşi denumire.

La finele lunii Decembrie premierul Marcel Ciolacu a declarat că se așteaptă ca Moș Crăciun să îi aducă facturile, pe care nu le găsea prin casă. Pe 26 decembrie premierul României a publicat pe contul personal de TikTok o serie de foi despre care a declarat că ar fi acele facturi, respectiv dovada că și-a plătit singur cele două zboruri cu avion privat la Nisa și la Madrid. 

Marcel Ciolacu: „Cred că treaba mea era să demonstrez că am toate cheltuielile pe care le-am făcut, le-am făcut din banii mei personali, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea. Aceasta este una dintre facturi, plătită cu ordin de plată, aceasta este a doua factură, iar aceasta este a treia factură”, a declarat atunci Ciolacu.

Unele pasaje ale documentelor erau însă ilizibile, iar anumite informații au fost anonimizate. Ce e clar este că au fost emise de firma Nordis Travel SRL, iar clientul este Ion Marcel Ciolacu.

Serviciul facturat este „Bilet de avion” - nu vedem însă ruta. Și, foarte important: nici data calendaristică, a atras atenția, atunci, Știrile ProTV. 

Scandalul Nordis, în instanță

Marţi (4 februarie, n.r.) noapte, Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă, au plecat de la instanţă, după ce ordonanţa de reţinere pe numele lor a expirat. 

Fostul parlamentar PSD Laura Vicol a declarat că nu a făcut niciun denunţ - pe numele premierului sau al altcuiva - şi respinge acuzaţia că ar fi fost avertizată cu privire la percheziţii.

De asemenea, întrebată cum a fost noaptea petrecută în arest, Laura Vicol a afirmat: „A fost ca fix acum zece ani, dacă vă aduceţi aminte, în aceeaşi instituţie am fost adusă cu cătuşe la mâini care mi-au lăsat semne şi după zece ani. Ca şi atunci când am fost nevinovată, aşa aşa a fost şi azi-nioapte, la fel: o noapte nedormită, în arest, tot nevinovată pentru a doua oară. Nu mai contează”.

La rândul său, Vladimir Ciorbă a afirmat, la ieșirea de la instanță, că sunt 114 oameni care au depus plângeri față de compania Nordis.

”Oamenii care se plâng că i-am înșelat și sunt ceva aici, dar nu sunt atât de mulți raportați la numărul nostru de clienți. Am înțeles la domnul procurori de sedință 114, raportat la 2500 de promisiuni și contracte semnate în ultimii 6 ani. Dar, totuși, sunt 100 de inși. Nu i-am înșelat, nu am dat șpăgi, nu fac așa ceva, nu mă ocup cu denunțuri și cu șpăgi, să înțeleagă lumea. Cazul de la sine este un caz special. După ce pleacă dosarul în instanță și când va deveni public îl voi detalia.” - a spus soțul Laurei Vicol.

Citește și...
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112

O fetiță de opt ani a murit joi seară, după ce s-a înecat în apele râului Crișul Negru, din județul Bihor. Un pescar și fiul său au observat o altă copilă plângând, care le-a spus că sora ei a dispărut în apă.

Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil
Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil

După Bulgaria, România este una dintre țările cu cele mai tinere mame din Uniunea Europeană, cu o vârstă medie pentru primul copil de 27 de ani.

Arșița a cuprins jumătate din țară. Medicii spun că trecerea bruscă de la frig la soare torid a prins organismul nepregătit
Arșița a cuprins jumătate din țară. Medicii spun că trecerea bruscă de la frig la soare torid a prins organismul nepregătit

Arșița a cuprins după prânz jumătate din țară cu temperaturi resimțite de până la 41 de grade.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.