Preşedintele a retrimis la Parlament legea privind statutul magistraţilor

Klaus Iohannis rade

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

El arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că această lege vizează intervenţii legislative de substanţă asupra unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementează activitatea autorităţii judecătoreşti.

Şeful statului precizează că CCR a constatat neconstituţionalitatea unui număr de 12 puncte din legea de modificare a Legii nr. 303/2004 şi a unui număr important de dispoziţii şi sintagme aflate în strânsă legătură cu acestea.

"Cu toate acestea, o serie de dispoziţii din legea transmisă la promulgare ridică în continuare probleme, unele dintre modificări fiind, prin ele însele, neclare şi contradictorii, aspect cu consecinţe grave asupra exigenţelor calităţii legii, impuse de Legea fundamentală, de natură să genereze un puternic impact negativ asupra bunei funcţionări a sistemului judiciar. De asemenea, prin conţinutul lor normativ, unele dintre reglementări sunt lipsite de coerenţă şi previzibilitate întrucât nu sunt corelate nici cu alte dispoziţii ale legilor ce compun 'pachetul legislativ' în materie de reformă în justiţie (Legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004, respectiv Legea de modificare şi completare a Legii nr. 317/2004), putând afecta exigenţele constituţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar", menţionează Iohannis în cererea de reexaminare.

În acest context, el subliniază că, deşi a atribuit valoare de principiu unor prevederi legale, legiuitorul operează ulterior modificări de substanţă cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, care însă contravin principiului statuat prin acelaşi act normativ. Şeful statului spune că legea consacră o normă căreia i-a fost atribuită de către Curtea Constituţională valoare de principiu în toată reglementarea sistemului judiciar, respectiv separarea carierei judecătorilor de aceea a procurorilor, pentru ca, prin modificările legislative realizate cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, în cuprinsul legii, acest principiu să fie ignorat şi chiar încălcat.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis a retrimis la Parlament legea pentru modificarea Legii privind CSM

Preşedintele Iohannis consideră că prin modificările adoptate în privinţa criteriilor de promovare a examenului de capacitate ori de promovare la instanţele superioare şi îndeosebi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se relativizează standardele profesionale, se introduc criterii subiective exclusive ori determinante în evaluarea magistraţilor, cu efect asupra calităţii actului de justiţie la cel mai înalt nivel, în condiţiile în care gradul de exigenţa profesională trebuie să fie direct proporţional cu ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar român.

În acelaşi timp, şeful statului apreciază că, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepţii a legiuitorului privind accederea în profesie şi, respectiv, încetarea activităţii de magistrat, aplicarea imediată a dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor riscă să pună în pericol chiar stabilitatea şi buna funcţionare a sistemului judiciar, reprezentând un pericol real pentru bunul mers al justiţiei din România, prin posibila blocare a activităţii instanţelor şi parchetelor.

"Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", afirmă preşedintele Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
CSM discută despre cererea magistraților privind declarațiile făcute de Liviu Dragnea
CSM discută despre cererea magistraților privind declarațiile făcute de Liviu Dragnea

Consiliul Superior al Magistraturii ia în discuţie, miercuri, la cererea a peste o mie de magistraţi, judecători şi procurori deopotrivă, declaraţiile liderului PSD Liviu Dragnea referitoare la procurorii DIICOT.

Klaus Iohannis a retrimis la Parlament legea pentru modificarea Legii privind CSM
Klaus Iohannis a retrimis la Parlament legea pentru modificarea Legii privind CSM

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis vineri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de lege care dezincrimineaza conflictul de interese, retrimis la comisia juridica
Proiectul de lege care dezincrimineaza conflictul de interese, retrimis la comisia juridica

Proiectul de lege prin care se dezincrimineaza partial conflictul de interese si care ar fi trebuit votat, marti, in plen a fost retrimis la comisia juridica din Camera Deputatilor.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.