Preşedintele Iohannis condamnă ferm agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Această conduită, care urmează recunoaşterii ilegale de către Federaţia Rusă a "independenţei" autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Lugansk, părţi componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional, în mod special a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale", precizează şeful statului, potrivit unui comunicat al istraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, România, alături de întreaga comunitate internaţională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relaţiilor internaţionale şi însăşi ordinea actuală de drept internaţional.

În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european şi euroatlantic de dezescaladare a situaţiei, Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii şi securităţii mondiale, a ales calea folosirii forţei armate, în contradicţie manifestă cu dispoziţiile Cartei ONU. Federaţia Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv şi responsabil avansată de comunitatea europeană şi euroatlantică, ci a urmărit constant şi intenţionat confruntarea şi impunerea prin forţă a pretenţiilor sale, subsumate logicii desuete a aşa-ziselor sfere de influenţă. România atrage atenţia că Federaţia Rusă trebuie să e consecinţele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii săi din cadrul NATO şi UE, România va impune măsuri ferme şi substanţiale de răspuns", precizează şeful statului.

 

Citește și
Vasile Dincu
Dîncu: Un război pe teritoriul României e exclus. Probabilitatea unui atac tinde spre zero

Preşedintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina şi cu poporul ucrainean

 

În context, preşedintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina şi cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.

De asemenea, preşedintele României solicită oprirea imediată, integrală şi necondiţionată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina şi încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei.

Pe aceste baze, şeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieţi omeneşti şi afectarea în orice fel a siguranţei civililor. „România este gata să ofere asistenţă umanitară Ucrainei. În acelaşi timp, România avertizează împotriva oricărei acţiuni ostile la adresa membrilor comunităţii române din Ucraina şi este gata să acorde sprijinul necesar", se mai arată în comunicatul citat.

Totodată, Klaus Iohannis îi asigură pe toţi cetăţenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice şi consulare, este pregătită să ofere asistenţa consulară necesară.

Niciun cetăţean al României nu are motiv să se teamă. Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că cetăţenii României, ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanţii de securitate din istoria sa", se mai precizează în comunicatul istraţiei Prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Război în Ucraina, 24 februarie. Rușii au capturat centrala nucleară de la Cernobîl, R. Moldova a decretat stare de urgență
Război în Ucraina, 24 februarie. Rușii au capturat centrala nucleară de la Cernobîl, R. Moldova a decretat stare de urgență

Vladimir Putin a anunţat, joi dimineață, o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din estul ţării și a cerut armatei ucrainene să depună armele. Putin a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Dîncu: Un război pe teritoriul României e exclus. Probabilitatea unui atac tinde spre zero
Dîncu: Un război pe teritoriul României e exclus. Probabilitatea unui atac tinde spre zero

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmă că un război pe teritoriul României este, în acest moment, exclus, aşa cum o arată toate analizele NATO, iar probabilitatea unui atac asupra ţării noastre "tinde spre zero".

Ucraina: Biden anunţă sancţiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2
Ucraina: Biden anunţă sancţiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2

Preşedintele SUA Joe Biden a anunţat miercuri sancţiuni împotriva companiei responsabile cu exploatarea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, relatează AFP, citată de Agerpres.

Două convoaie de echipamente militare se îndreaptă spre Doneţk (Reuters)
Două convoaie de echipamente militare se îndreaptă spre Doneţk (Reuters)

Un reporter al agenţiei Reuters a observat miercuri două convoaie distincte de echipamente militare care se îndreptau pe rute diferite spre oraşul Doneţk din estul Ucrainei, relatează Agerpres.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.