Preşedintele Iohannis, despre modificarea Codurilor Penale: "E prea în viteză"

Presedintele Klaus Iohannis la Bruxelles
Agerpres

Preşedintele se află la reuniunea Consiliului European, care are loc la Bruxelles.

 

Întrebar despre modificareea codurilor penale, preşedintele a răspuns: "Poate vă amintiți că din capul locului mi-am exprimat scepticismul în privința acestor modificări, care mie mi se par prea ample și făcute la prea mare viteză. Eu nu pot decât să recomand Parlamentului să abordeze cu maximă răspundere aceste modificări legislative, fiindcă ele vor avea efecte pe termen lung."

Iohannis  a evitat să spună dacă va merge în Parlament ca să le transmită parlamentarilor un mesaj pe acest subiect. "De aici de la Bruxelles nu am să vă spun ce am de gând să fac, dar, cu siguranță, o să avem mai multe discuții pe această temă."

Referitor la posibilele sancțiuni pentru nerespectarea statului de drept în Polonia, Iohannis a declarat că "Deocamdată sunt discuții, unele în tonalități destul de grave, însă nu văd momentan o discuție iminentă pe această temă în Consiliul European."
 

Citește și
Kevin Hamilton
Ambasadorul Canadei, despre modificarea Legilor Justiției: „Înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Deputații au votat modificările la Legea care prevede organizarea Inspecției Judiciare
Deputații au votat modificările la Legea care prevede organizarea Inspecției Judiciare

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul care prevede modificarea Legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Au fost în 177 voturi „pentru”, 78 „împotrivă”, iar un deputat nu a votat.

Ambasadorul Canadei, despre modificarea Legilor Justiției: „Înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor”
Ambasadorul Canadei, despre modificarea Legilor Justiției: „Înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor”

Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, a criticat reforma în Justiție și pachetul de legi care se dezbate în Parlament, precizând că „par a inversa” progresele făcute de România împotriva corupției.

Şerban Nicolae, schimb de replici cu procurorul general: ”Este o insultă ceea ce v-aţi permis să declaraţi”
Şerban Nicolae, schimb de replici cu procurorul general: ”Este o insultă ceea ce v-aţi permis să declaraţi”

Senatorul PSD Şerban Nicolae a avut marţi, în timpul dezbaterilor pe buget din comisiile juridice reunite din Parlament, un schimb de replici cu procurorul general Augustin Lazăr şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea.

Legile justiției. Consiliul Europei a luat o măsură fără precedent în cazul României
Legile justiției. Consiliul Europei a luat o măsură fără precedent în cazul României

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), din cadrul Consiliului Europei (CoE), a decis să efectueze evaluări de urgenţă ale proiectelor de lege privind sistemul judiciar din România.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.