Președintele Iohannis: Tragedia de la Crevedia a fost o „încercare teribilă” pentru pompieri

klaus iohannis
StirilePROTV

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre tragedia de la Crevedia în mesajul adresat Zilei Pompierilor, care a reprezentat o „încercare teribilă” pentru luptătorii cu flăcările.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor din România. prezentat de către consilierul prezidențial Ion Oprişor,

Preşedintele solicită autorităţilor statului să nu aibă niciun fel de toleranţă faţă de cei care încalcă legile ţării şi anunţă că în semn de apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite în îndeplinirea misiunilor de apărare a vieţii, a bunurilor şi a mediului împotriva dezastrelor şi a incendiilor, precum şi în implementarea măsurilor de protecţie civilă, a decorat drapelele de luptă ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Bihor, Braşov, Mureş şi Suceava şi a conferit decoraţii naţionale unor cadre militare din unităţile subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Celebrăm astăzi Ziua Pompierilor din România şi aducem un omagiu pompierilor care au plătit tributul suprem în nobilele lor eforturi de a salva vieţile celor aflaţi în situaţii de urgenţă. Pompierii din România îşi desfăşoară activitatea într-un mediu complex şi periculos, expunându-se în mod constant pericolelor pentru a proteja vieţile şi bunurile cetăţenilor”, a scris preşedintele în mesaj, potrivit news.ro.

Ziua Pompierilor ne oferă prilejul să ne exprimăm recunoştinţa şi respectul faţă de aceşti eroi discreţi, care rămân vigilenţi în serviciul nostru, indiferent de circumstanţe. Ei sunt primii care răspund la apelurile de ajutor, intervenind în situaţii dificile şi periculoase”.

Citește și
Klaus Iohannis
Mesajul lui Iohannis în prima zi de școală: „România Educată” devine realitate, pentru că avem „noul cadru legislativ”

(...)

Fie că se confruntă cu flăcările unui incendiu devastator, fie că acţionează în mijlocul unei furtuni dezlănţuite sau intervin în cazul unui accident grav, aceşti salvatori curajoşi acţionează fără ezitare, punând pe primul loc siguranţa noastră. Demonstrează un curaj autentic, alimentat de dorinţa sinceră de a ajuta şi de a proteja. Tragedia de la Crevedia a reprezentat o încercare teribilă pentru pompierii noştri, iar gândurile noastre se îndreaptă astăzi şi către cei răniţi în acele explozii devastatoare. Asemenea evenimente dramatice ne reamintesc cât de importantă este pregătirea noastră, a comunităţilor şi a societăţii în general pentru a preveni şi a gestiona eficient situaţiile de criză”, a mai spus președintele României.  

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Fermierii români doresc prelungirea restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina
Fermierii români doresc prelungirea restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina

Fermierii români i-au trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, dar și oficialilor de la nivel european.

Mesajul lui Iohannis în prima zi de școală: „România Educată” devine realitate, pentru că avem „noul cadru legislativ”
Mesajul lui Iohannis în prima zi de școală: „România Educată” devine realitate, pentru că avem „noul cadru legislativ”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la debutul noului an școlar,că avem în sfârşit legi ale educaţiei moderne care transpun în practică viziunea proiectului ”România Educată”.

Iohannis, după ce MApN a găsit fragmente dintr-o dronă la Plauru: „Am informat NATO despre noile evoluții”
Iohannis, după ce MApN a găsit fragmente dintr-o dronă la Plauru: „Am informat NATO despre noile evoluții”

Klaus Iohannis a declarat, după ce militarii au găsit, sâmbătă, lângă localitatea Plauru fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, că aceasta este „o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României.

Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate după cutremurul devastator din Maroc. „Dorim însănătoşire grabnică răniţilor”
Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate după cutremurul devastator din Maroc. „Dorim însănătoşire grabnică răniţilor”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, după cutremurul care a avut loc, vineri noapte, în Maroc, că este întristat de acest dezastru natural în urma căruia multe persoane şi-au pierdut viaţa, şi a urat însănătoşire grabnică răniţilor.

 

 

CTP: Cea mai mare amenințare de securitate pentru NATO în zona Deltei Dunării se dovedește a fi conducerea României
CTP: Cea mai mare amenințare de securitate pentru NATO în zona Deltei Dunării se dovedește a fi conducerea României

Cristian Tudor Popescu l-a ironizat pe Klaus Iohannis și conducerea țării în legătură cu modul în care autoritățile române au gestionat descoperirea fragmentelor de dronă pe teritoriul țării.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.