Președintele Klaus Iohannis a fost primit de omologul său din Senegal, Macky Sall | VIDEO

klaus iohannis macky sall
Facebook/istratiaPrezidentialaRO

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, joi, de omologul său din Senegal, Macky Sall, în contextul vizitei pe care şeful statului român o efectuează în această ţară.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, urmate de o ceremonie de semnare de documente bilaterale, potrivit istraţiei Prezidenţiale.

La final, vor susţine declaraţii de presă comune.

Tot joi, şeful statului român va participa împreună cu omologul său senegalez la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal.

În cursul serii, Klaus Iohannis va participa la vernisajul expoziţiei "Măşti tradiţionale africane - Măşti tradiţionale româneşti", organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român şi se va întâlni cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.

Citește și
iohannis
Soții Iohannis au ajuns în Senegal, ultima din turneul african. Miercuri vor vizita Insula Goree

Joi este ultima zi a turneului african al preşedintelui României, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
GALERIE FOTO. Klaus Iohannis a vizitat Casa Sclavilor din Senegal, muzeu în care au pășit și Barack Obama sau Nelson Mandela
GALERIE FOTO. Klaus Iohannis a vizitat Casa Sclavilor din Senegal, muzeu în care au pășit și Barack Obama sau Nelson Mandela

În a doua zi a vizitiei de stat în Senegal, președintele Klaus Iohannis și soția sa au avut un program relaxat. Din capitala republicii vest africane, Dakar, președintele a călătorit cu feribotul pe insula Goree, un fost avanpost al comerțului cu slavi.

Soții Iohannis au ajuns în Senegal, ultima din turneul african. Miercuri vor vizita Insula Goree
Soții Iohannis au ajuns în Senegal, ultima din turneul african. Miercuri vor vizita Insula Goree

După o săptămână în care a vizitat 3 state africane, președintele Klaus Iohannis a ajuns în Senegal.

Iohannis, după o săptămână în Africa: „Am repus România pe radarul african”. Ce a spus despre costurile vizitelor
Iohannis, după o săptămână în Africa: „Am repus România pe radarul african”. Ce a spus despre costurile vizitelor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în Cabo Verde, despre turneul din Africa, că „a repus România pe radarul african”, scrie News.ro.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.