Preşedintele Parlamentului European i-a cerut Vioricăi Dăncilă să lupte cu corupţia

Viorica Dancila si Antonio Tajani
Facebook.com

Întâlnirea dintre premierul României şi preşedintele PE a avut şi un subiect sensibil: lupta anticorupţie, despre care doar oficialul european a vorbit.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, că a discutat cu acesta despre preşedinţia română a Consiliului Uniuni Europene, pe care România o va prelua la 1 ianuarie 2019, scrie Agerpres. "Am vorbit despre preşedinţia română la 1 ianuarie 2019, despre provocările la care trebuie să răspundă România", a spus Dăncilă.

Ea şi-a exprimat convingerea că o colaborare "corectă, transparentă" între Guvernul de la Bucureşti şi preşedintele Parlamentului European va aduce "un plus de valoare" când România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Antonio Tajani a menţionat că s-a "discutat despre importanţa Preşedinţiei române la Consiliul UE" şi despre Brexit şi integrarea statelor din Balcanii de Vest , dar a precizat şi că a "cerut Guvernului român să continue cu horăre procesul de reformă pentru întărirea statului de drept, a luptei anticorupţie, a transparenţei şi a competivităţii".

"Prim-ministrul mi-a dat asigurări privind disponibilitatea sa de a colabora cu Parlamentul European, s-a arătat dispusă şi să vină în plen ca să vorbească despre proiectele României pentru viitorul Europei", a spus Tajani.

Citește și
iordache comisie
Legile Justiției din România, discutate în Parlamentul European

În plenul Parlamentului European a fost organizată acum două săptămâni o dezbatere pe tema modificărilor aduse legilor justiției. Europarlamentarii și-ar fi dorit ca Vasilica Viorica Dancilă să răspundă la temerile lor, însă premierul român a lipsit. A mers ministrul Justiției Tudorel Toader care însă nu figura pe lista de invitați, așa că nu a putut vorbi la tribună. Europarlamentarii populari, liberali şi verzi au criticat, în dezbaterea din PE, modificările la legile justiţiei şi Codurile penale din România, în timp ce socialiştii europeni au avut un ton rezervat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tudorel Toader, supărat pe Parlamentul European.
Tudorel Toader, supărat pe Parlamentul European. "Când nu ştii ce să spui, taci din gură"

Ministrul este nemulţumit de dezbaterea din Parlamentul European privind situaţia justiţiei din România.

Legile Justiției din România, discutate în Parlamentul European
Legile Justiției din România, discutate în Parlamentul European

Eurodeputatul Siegfried Mureşan anunţă că la nivelul Parlamentului European s-a decis ca situaţia justiţiei din România să fie dezbătută în următoarea sesiune plenară, din februarie.

Viorica Dăncilă, propunerea de premier a PSD. Liviu Dragnea: ”Susține Legile Justiției. Este foarte respectată în partid”
Viorica Dăncilă, propunerea de premier a PSD. Liviu Dragnea: ”Susține Legile Justiției. Este foarte respectată în partid”

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru Palatul Victoria. Liderii social-democraţi au hotărât că şefa delegaţiei PSD din Parlamentul European să îi ia locul lui Mihai Tudose, care a demisionat deja.

Preşedintele PPE: „Este o zi tristă pentru România”. Mesajul privind independența justiției
Preşedintele PPE: „Este o zi tristă pentru România”. Mesajul privind independența justiției

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticat joi votul din parlamentul de la Bucureşti privind modificarea legilor justiţiei, estimând că ''independenţa justiţiei din România este în pericol''.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.