Preţul energiei electrice va fi uriaș după 1 aprilie. „Creştere cu 51% pentru cei care consumă sub 100 kWh/lună”

Reducerea consumului la energie electrică. Trei sfaturi pe care să le urmezi
Shutterstock

Preţul energiei electrice la consumatorul final după expirarea plafonării, la 1 aprilie 2025, se va găsi în intervalul 1,03 - 1,15 lei/kWh cu TVA inclus, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

Asta ar însemna o majorare a preţului cu 21% pentru cei cu un consum de peste 255 kWh/lună şi cu 51% pentru cei cu mai puţin de 100 kWh/lună.

Acesta a făcut o prognoză a preţului energiei electrice după expirarea plafonării.

"Încet ofertele de preţ ale energiei electrice pentru perioada de după plafonare încep să apară în cutiile poştale şi pe comparatorul de preţuri al ANRE. Ofertele de preţ apărute în piaţă sunt cuprinse în prezent între 1,03 - 1,43 lei/kWh cu TVA inclus pentru perioada post plafonare. Cel mai probabil acesta va fi intervalul în care vor apărea şi următoarele oferte de la ceilalţi furnizori de energie electrice către clienţii casnici", precizează preşedintele AEI într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, costurile cu energia electrică ale unui furnizor de energie electrică în Bucureşti, luând în considerare preţurile medii tranzacţionate pe OPCOM, cu livrare în lunile anului următor, sunt cuprinse între 0,4818 - 0,51864 lei/KWh, iar după ce se adaugă tarifele, taxele, accizele şi marja comercială, costul mediu pentru anul următor ar atinge un nivel de 1,0365 lei/KWh cu TVA inclus, în condiţiile în care taxele, accizele şi tarifele nu se modifică.

Citește și
abuz copil
Salvaţi Copiii: 1.865 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor în 2024. Se cere extinderea modelului Barnahus

Preşedintele AEI susţine că la acest calcul nu au fost luate în considerare costurile cu dezechilibrele care în anul 2024, "în unele momente s-au bazat pe cele mai mari preţuri din Europa".

Astfel, la 1 aprilie 2025 preţul energiei electrice la consumatorul final nu poate să aibă un nivel inferior costurilor de 1,03 şi probabil preţurile se vor găsi în intervalul 1,03 - 1,15 lei/kWh cu TVA inclus.

"Aceasta înseamnă o scădere a preţului energiei electrice cu circa 21% pentru consumatorii care consumau peste 255 kWh/lună şi o creştere a preţului energiei electrice cu 51% pentru cei care consumau sub 100 kWh/lună (o creştere în medie cu circa 17,6 lei/lună la factura de energie electrică). Menţinerea unui plafon al preţului la energie electrică de 0,68 lei/kWh, înseamnă vânzarea sub costuri pentru furnizori, respectiv riscul disfuncţionalităţilor în aprovizionarea cu energie sau necesitatea de bani de la bugetul de stat pentru subvenţionarea acestor preţuri, respectiv creşteri de taxe şi impozite - care în fapt este în dezavantajul populaţiei sărace", a transmis preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, semnala miercuri seara, într-o postare pe Facebook, că, aşa cum arată piaţa până acum, toţi consumatorii din România vor plăti preţuri la electricitate mai mici decât plafonul maxim actual, cel de 1,3 lei/kWh. Din situaţia tranzacţiilor realizate până la data de 24.10.2024 pe pieţele de energie electrică istrate de OPCOM, energia cu livrare în perioada 2025, profil bandă, a fost vândută la un preţ mediu ponderat de 485,28 lei/MWh, iar profilul vârf la 539,31 lei/MWh. Adăugăm costurile cu echilibrarea ale furnizorilor, marja de profit şi toate celelalte taxe şi tarife reglementate şi vedem că în toate zonele de distribuţie preţul final de vânzare este cuprins între 1,1 şi 1,22 lei/kWh, deci sub plafonul actual de 1,3 lei kWh, a explicat Burduja.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Salvaţi Copiii: 1.865 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor în 2024. Se cere extinderea modelului Barnahus
Salvaţi Copiii: 1.865 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor în 2024. Se cere extinderea modelului Barnahus

Salvaţi Copiii România solicită extinderea modelului Barnahus în toată țara, pentru a proteja copiii victime de abuz sexual de retraumatizare în timpul anchetelor și procedurilor judiciare, după ce anul trecut au fost raportate 1.865 de astfel de cazuri.

Aproximativ 300 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia. Ajutorul de stat a fost deja aprobat de Guvern
Aproximativ 300 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia. Ajutorul de stat a fost deja aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat un ajutor de stat în valoare de peste 279 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia, „un pilon al sistemului energetic naţional”, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Renumitul cântăreț Cătălin Crișan și-ar fi agresat fizic partenera. Femeia a refuzat ordinul de protecție
Renumitul cântăreț Cătălin Crișan și-ar fi agresat fizic partenera. Femeia a refuzat ordinul de protecție

Oamenii legii au intervenit în urma unui apel la 112 în care o femeie de 47 de ani a acuzat faptul că partenerul ei ar fi agresat-o fizic. Potrivit surselor, ar fi vorba despre cunoscutul cântăreț, Cătălin Crișan. 

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.