Prima reacție a suspectului în cazul fetelor dispărute la Caracal

Suspectul din Caracal

Principalul suspectul în cazul fetelor dispărute la Caracal a fost audiat, vineri, după ce polițiștii au descins la locuința sa din comuna Dobrosloveni, județul Olt.

Potrivit unor surse, Dincă Gheorghe, în vârstă de 66 de ani, nu recunoaște niciuna dintre acuzațiile legate de dispariția a două tinere.

Echipe ample de poliţişti au descins, vineri dimineață, în gospodăria unui bărbat de 66 de ani, unde au fost găsite rămăşiţe umane. Acțiunea oamenilor legii are legătură cu dispariția a două adolescente.

În curtea individului, conform surselor apropiate anchetei, au fost găsite resturi calcinate, dar şi haine şi bijuterii. Unele ar corespunde cu cele purtate de una dintre fetele dispărute.

Potrivit Poliţiei Judeţene Olt, în cazul unei fete de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, a cărei dispariţie a fost sesizată în 25 iulie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Caracal, fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.

Citește și
Imagini din casa suspectului din Caracal, unde au fost găsite rămășițe umane - 6
Imagini din casa suspectului din Caracal, unde au fost găsite rămășițe umane

Oamenii legii nu au oferit mai multe informaţii deocamdată, pentru a nu fi periclitată ancheta, care este în plină desfăşurare.

Totodată, conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfăşurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal.

Bărbatul de 66 de ani este despărțit de soție, care lucrează în străinătate de mai mulți ani, deși apare că fiind căsătorit.

Cine sunt cele două fete dispărute în Caracal

 

Alexandra Mihaela Mâceşanu, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, din judeţul Olt, a dispărut în data de 24 iulie, când, în jurul orei 10, a plecat către Caracal. Adolescenta are înălţime a de1,60 m, greutatea 55 kg, părul şaten, lung si drept, ochi verzi, faţă ovală, iar pe frunte are o cicatrice veche de aproximativ 0,5 cm.

O altă fată din judeţul Olt, din comuna Dioşti, Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 18 ani, a dispărut în 14 aprilie. Ea plecase de acasă, către Caracal, pentru rezolvarea unor probleme personale. La acel moment, era elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova.

Ea are înălţime de 160 cm, constituţie atletică, faţă ovală, păr şaten lung, ochi căprui. La data plecării, era îmbrăcată în pantaloni tip blugi elastici de culoare albastră, rupţi în genunchi, pulover de culoare negru, tenişi de culoare albastră. Conform Poliţiei, fata avea asupra ei telefonul mobil, care era închis, la momentul postării anunţului dispariţiei.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Explicațiile STS în cazul tinerelor dispărute la Caracal. Fata a sunat de 3 ori la 112 în 7 minute
Explicațiile STS în cazul tinerelor dispărute la Caracal. Fata a sunat de 3 ori la 112 în 7 minute

Responsabilii Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au oferit explicații, vineri, în cazul fetelor dispărute la Caracal.

Imagini din casa suspectului din Caracal, unde au fost găsite rămășițe umane
Imagini din casa suspectului din Caracal, unde au fost găsite rămășițe umane

Echipe ample de poliţişti au descins în gospodăria unui bărbat de 66 de ani, unde au fost găsite rămăşiţe umane. Acțiunea oamenilor legii are legătură cu dispariția a două adolescente.

Detalii din ancheta fetelor dispărute în Olt. Cine este suspectul în curtea căruia au fost găsite rămășițe umane
Detalii din ancheta fetelor dispărute în Olt. Cine este suspectul în curtea căruia au fost găsite rămășițe umane

O serie de orori sunt în curs de investigare în Caracal, judeţul Olt. Echipe ample de poliţişti au descins în gospodăria unui individ, unde au fost găsite rămăşiţe umane.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.