Primarul din Bacău anunţă că nu vor mai primi amenzi cei care nu poartă masca pe stradă, ci măşti

Mască de protecție

Primarul municipiului Bacău, Dan Lucian Viziteu, a anunţat că poliţiştii locali nu îi vor mai amenda pe cetăţenii din oraş care vor fi găsiţi pe stradă fără să poarte masca de protecţie, ci le vor oferi măşti.

UPDATE: Primarul din Bacău a precizat că oamenii legii vor trebui să şi amendeze acele persoane care vor refuza să îşi pună masca oferită în dar.

"Măşti în loc de amenzi! Începând de astăzi, poliţiştii locali din municipiul Bacău vor purta discuţii de informare şi conştientizare cu băcăuanii, în special cu cei care nu poartă mască pe stradă. Mai mult, aceştia vor oferi măşti celor care accidental nu au mască, bineînţeles purtarea ei fiind obligatorie", a scris primarul Viziteu (USR PLUS), pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că a discutat acest aspect, vineri, la o întâlnire cu efectivul Poliţiei Locale care se ocupă de ordinea publică în oraş.

Totodată, edilul arată că rata de infectare este scăzută în municipiul Bacău şi că este mai importantă prevenţia, în loc de aplicarea de sancţiuni.

Citește și
Maldive
Ce trebuie să știm dacă mergem în vacanță în Maldive. Sfaturi de la Sânziana Negru

"Pentru că avem încă o rată de infectare scăzută (3.62 în scădere uşoară faţă de ieri), consider că va fi şi mai mică dacă ne concentrăm pe informare şi prevenţie, în loc de sancţiuni (...) Nu doresc să avem mai multe restricţii şi ştiu că nici dumneavoastră nu doriţi, de aceea sunt convins că băcăuanii sunt solidari şi înţeleg foarte bine să se protejeze şi aşa să salveze vieţi şi să menţinem deschis oraşul. Rata de infectare sub 4 este o dovadă în acest sens. Băcăuani, împreună trecem cu bine de această perioadă!", a concluzionat primarul Viziteu.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Premierul Cîțu: ”Vești bune pentru România! Stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est”
Premierul Cîțu: ”Vești bune pentru România! Stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că România ar putea contribui la producția de vaccinuri anti Covid-19 în Europa

Ce trebuie să știm dacă mergem în vacanță în Maldive. Sfaturi de la Sânziana Negru
Ce trebuie să știm dacă mergem în vacanță în Maldive. Sfaturi de la Sânziana Negru

A început vacanţa de Paşte pentru elevi. Timp de o lună, cei care nu sunt în clase terminale vor sta departe de şcoală, aşa că mulţi părinţi şi-au programat vacanţe.

A fost actualizată lista țărilor din „zona galbenă”. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină
A fost actualizată lista țărilor din „zona galbenă”. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat , vineri seară, lista zonelor cu risc epidemiologic.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de fosta ministră PSD a Sănătății și a dispus condamnarea definitivă a Sorinei Pintea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, conform portalului justiției.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.