Primele cuști cu stridii, montate de cercetătorii români și italieni în Marea Neagră. În cât timp vom avea stridii românești

×
Codul embed a fost copiat

Cercetătorii români și italieni au montat marți primele cuști cu stridii pe care încearcă să le aclimatizeze în Marea Neagră.

Dacă acest experiment va fi un succes stridiile ar putea ajunge în meniurile restaurantelor în 2-3 ani.

Nu în ultimul rând, suntem tot mai aproape să avem şi noi ferme marine.

La Apele Române au fost ofertate peste jumătate din perimetrele scoase la licitație.

Zece kilograme de stridii franțuzești au fost aclimatizate în laboratoarele din Italia și aduse la Constanța pentru a fi poziționate la trei kilometri în largul Mării Negre.

Citește și
inundatii Bucuresti
Ministrul mediului, după ploile torențiale: „Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi”

Stridiile au fost scufundate și ancorate pe fundul mării. Biologii marini le vor verifica în fiecare lună, pentru a vedea dacă se vor aclimatiza cu succes la noi, în condiţiile în care curenții puternici din Marea Neagră ar putea reprezenta o problemă.

Victor Niță, Cercetător Instititul Naţional de Cercetări Marine Constanța:
"Vom amplasa în 4 cuști, aproximativ 10 kilograme de puiet de stridie. În aceste zile mulţi investitori licitează pentru perimetrele de acvacultura în Marea Neagră și atunci ne-am gândit să le oferim soluții din timp pentru a putea să și utilizeze aceste perimetre pentru a avea o investiție sănătoasă și pe termen lung."

Pentru a putea fi comercializate stridiile trebuie să ajungă la greutatea ideală, adică 70-80 grame. Atunci se vor putea vinde cu 7-8 lei bucata. Experții italieni spun că stridiile care se vor dezvolta în marea noastră vor fi ceva mai gustoase și mai dulci, pentru că salnitatea în apele noastre este mai scăzută.

Leonardo Aguiari, Expert În Acvacultura:
"Aici avem curenți puternici aici, dar tehnologia pe care o folosim deja în fermele de stridii este destul de puternică pentru a face față condițiilor din Marea Neagră”.

Cei de la Apele Române au scos pentru închiriere 28 de perimetre în largul Mării Negre. Jumătate ar fi fost ofertate până acum. Perioada de închiriere este de 20 de ani.

Ana Maria Agiu, Purtător de cuvânt Apele Române:
"Începe a doua etapă, trei zile în care sunt evaluate ofertele. După evaluarea ofertelor vom anunța într-un interval de cinci zile câştigătorii".

În astfel de ferme, pescarii ar putea crește midii, stridii, dar și pești. Investitori dornici să își facă ferme marine există, iar dacă totul decurge conform planificării, în două săptămâni ar putea fi anunțați câștigătorii.

Mirica Crivat, Investitor:
"Îmi place, fac cercetare în acest domeniu de 40 de ani, e un vis al meu”.

Cele mai mari țări producătoare de midii și stridii la Marea Neagră sunt Turcia, Bulgăria și Georgia.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ministrul mediului, după ploile torențiale: „Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi”
Ministrul mediului, după ploile torențiale: „Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, luni seară, că furtuna din Bucureşti a adus cantităţi uriaşe de apă, „din seria fenomenelor istorice, unul la mulţi ani”

Peste 800 de apeluri la 112 în urma fenomenelor meteo extreme din București și Ilfov. Furtuna a făcut ravagii
Peste 800 de apeluri la 112 în urma fenomenelor meteo extreme din București și Ilfov. Furtuna a făcut ravagii

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, în urma fenomenelor meteorologice manifestate luni la nivelul regiunii Bucureşti - Ilfov, până la ora 20:00 au fost în peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

Andrew Tate laudă „străzile sigure” din România la două zile după ce a rămas fără permis din cauza vitezei
Andrew Tate laudă „străzile sigure” din România la două zile după ce a rămas fără permis din cauza vitezei

Andrew Tate a postat un mesaj prin care laudă într-un mod provocator „străzile sigure” din România, la două zile după ce a rămas fără permis pentru că a fost prins conducând cu aproape 200 km/h.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.