Primele imagini cu cei doi astronauți după aterizarea de urgență. FOTO și VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Agenția spațială a Rusiei a publicat primele imagini cu cei doi astronauți care au fost obligați să efectueze o aterizare de urgență joi din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după lansare.

Astronautul american Nick Hague şi cosmonautul rus Aleksei Ovcinin au fost fotografiați pe o canapea, conectați la un echipament medical care le monitorizează starea de sănătate.

Cei doi au aterizat în apropiere de orașul Jezkagan, Kazahstan, după ce capsula Soyuz care îi transporta spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să efectueze o aterizare forţată, numită și ”cădere balistică” din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după lansare.

Capsula a fost lansată aşa cum era prevăzut, joi la ora locală 14:40 (08:40 GMT). În imaginile transmise în direct de NASA şi Roscosmos, operaţiunile păreau să se desfăşoare fără probleme.

"Racheta purtătoare a decolat absolut normal. Dar, după separarea de prima treaptă, am avut impresia că acolo s-a produs un flash", a explicat un jurnalist de la AFP.

Citește și
evacuare ucraina
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă

Imaginile transmise în direct de NASA și Roscosmos îi arată pe cei doi astronauţi în interiorul cabinei, apoi s-au întrerupt, ca de obicei, camera neputând să urmărească racheta dincolo de o anumită altitudine.

NASA a transmis atunci imagini de sinteză ale rachetei, însoţite de comentariile astronauţilor din cabina de pilotaj.

Dintr-o dată, după doar două minute de zbor, trei scurte mesaje sonore au răsunat, semnificând "stare de urgenţă".

"Probleme ale lansatorului, 2 minute şi 45 de secunde", a anunţat apoi, cu o voce perfect calmă, Aleksei Ovcinin, comandantul de bord al capsulei Soiuz, un cosmonaut experimentat, în vârstă de 47 de ani, aflat la al doilea zbor în spaţiu după un prim sejur petrecut la bordul ISS în 2016.

Potrivit agenţiei Interfax, defectarea unuia dintre motoarele rachetei s-a produs după 119 secunde de zbor, în momentul separării dintre prima şi a doua treaptă a rachetei. Un fragment din prima treaptă a lovit a doua treaptă a rachetei, provocând stingerea motorului, a precizat aceeaşi sursă.

Sistemele de securitate au funcţionat perfect şi, după câteva minute de incertitudini, agenţia rusă Roscosmos a anunţat că cei doi membri ai echipajului capsulei Soiuz MS-10 sunt în viaţă. "Sistemele de salvare au fost activate, vehiculul a aterizat în Kazahstan. Echipajul este în viaţă şi ul a fost stabilit cu el", a anunţat Roscosmos.

Imediat după anunţul despre acest incident, echipele de cercetare mobilizate pentru fiecare lansare au pornit la drum: mai multe elicoptere Mi-8 s-au îndreptat spre locul prezumat al aterizării, în apropiere de Jezkagan, un oraş cu 80.000 de locuitori, aflat la o distanţă de peste 400 de kilometri în raport cu cosmodromul Baikonur.

În paralel, mai mulţi paraşutişti au sărit dintr-un avion Antonov-26 deasupra locului în care a aterizat modulul celor doi astronauţi. Potrivit mai multor surse, Nick Hague şi Aleksei Ovcinin au aşteptat mai puţin de 15 minute sosirea echipelor de salvare.

Un reprezentant al agenţiei spaţiale Roscosmos i-a anunţat în acel moment pe jurnaliştii prezenţi la Baikonur că astronauţii "au fost recuperaţi şi sunt transportaţi" spre Jezkagan.

Nick Hague şi Aleksei Ovcinin decolaseră de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru o misiune de jumătate de an pe Staţia Spaţială Internaţională. Capsula Soiuz s-a reîntors la sol "printr-o coborâre balistică, realizată la un unghi mai ascuţit de aterizare decât în mod normal", a scris NASA pe Twitter.

Rusia a decis să suspende toate lansările cu echipaj uman după aterizarea forţată a capsulei Soiuz, potrivit RIA Novosti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă

Autorităţile din Sumî, regiune din nord-estul Ucrainei frontalieră cu Rusia, au anunţat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate din cauza "bombardamentelor", Kievul temându-se de o ofensivă rusă în zonă, relatează AFP.

Jumătate dintre bulgari nu își doresc să intre în zona euro. ”Celor săraci le este frică că vor deveni şi mai săraci”
Jumătate dintre bulgari nu își doresc să intre în zona euro. ”Celor săraci le este frică că vor deveni şi mai săraci”

Furia creşte - prin manifestaţii, apeluri la un referendum şi dezinformare - în Bulgaria, unde perspectiva unei aderări la zona euro la 1 ianuarie 2026 nu se bucură de unanimitate, relatează AFP.

Țările pe care Trump vrea să le taxeze pentru importurile de oțel și aluminiu
Țările pe care Trump vrea să le taxeze pentru importurile de oțel și aluminiu

Preşedintele american Donald Trump a declarat că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oţel şi amplificând războiul său comercial, relatează Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.