Primele informații despre conținutul plicurilor trimise la Ambasada Ucrainei. Plicurile ar fi fost trimise prin poștă

×
Codul embed a fost copiat

A fost alertă la Ambasada Ucrainei din București unde au ajuns prin poștă două plicuri suspecte. După ce le-au verificat reprezentanții SRI au anunțat că înăuntru nu era explozibil.

Ambasadele Ucrainei din alte țări au primit, însă, scrisori, ori colete, pătate de sânge sau care conțineau ochi de animale, iar în Spania un agent de securitate a fost rănit de o explozie în timp ce încerca să deschidă un plic identic.

„Orice formă de amenințare teroristă, este inacceptabilă", a anunțat ministerul nostru de externe. Un colet periculos, a fost trimis tot astăzi, și la ambasada Ucrainei, din Danemarca.

La ora 11.00 polițiștii secției 1 au fost anunțați că la Ambasada Ucrainei din București au fost livrate două plicuri suspecte. Accesul în zonă a fost restricționat, iar specialiști de la Serviciul Român de Informații au început un control pirotehnic. În același timp, ambasadorul ucrainean avea o întâlnire cu jurnaliștii străini.

Potrivit unor surse din poliție, plicurile au sosit prin poștă, iar adresa de la care au fost trimise le-a ridicat suspiciuni angajaților de aici, care au sunat imediat la 112. Aceleași surse au confirmat că expeditorul ar fi dintr-o țară străină. Mai mult, aceeași persoană ar fi trimis plicuri-capcană și oficialilor din Spania.

Citește și
accident iasi
Accident „deosebit de grav” în Iași. Un autocar cu 20 de oameni a lovit un TIR. A fost activat Planul Roșu

Plicurile vor fi supuse unor analize de laborator. Rezultatele vor apărea abia peste câteva zile, așa că deocamdată nimeni nu a anunțat oficial ce se află înăuntru. Cert este că nu e vorba de explozibil, a dat asigurări SRI. Ambasade ucrainene din mai multe țări au primit de asemenea plicuri suspecte care fie erau pătate cu sânge, fie conțineau ochi de animale sau chiar dispozitive explozive.

Dmytro Kuleba, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei: "Avem noi cazuri de trimitere de colete periculoase la ambasadele noastre. Astăzi s-au adăugat Ambasada noastră în România și Ambasada Ucrainei în Danemarca. Tuturor celor care continuă să trimită aceste colete și să terorizeze ambasadele noastre, vă rugăm să vă relaxați și să nu vă mai pierdeți timpul și banii pe timbre poștale. Nu veți realiza nimic".

Iar ministerul nostru de externe a transmis că: "Orice formă de amenințare teroristă este absolut inacceptabilă”.

Până acum şase plicuri suspecte au fost primite de ambasade și instituții din Spania. Unul dintre colete chiar a explodat în mâinile unui agent de securitate care a încercat să-l deschidă.

Pe lista misiunilor diplomatice unde au ajuns scrisori suspecte sunt și ambasadele ucrainene din Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, Croaţia, Cehia, Italia, Kazahstan şi Statele Unite.

Deocamdată, nimeni nu a revendicat trimiterea acestor scrisori.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei de la București. Campanie de atacuri în toată lumea. Reacția Ucrainei FOTO
Plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei de la București. Campanie de atacuri în toată lumea. Reacția Ucrainei FOTO

Forțele de ordine au intrat, marți, în alertă, după ce Ambasada Ucrainei din România a anunțat că a primit două plicuri cu un conținut suspect.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.