Principesa Margareta, proclamație pentru țară: ”Voi avea ca model exemplul regelui Mihai”

×
Codul embed a fost copiat

Principesa Margareta a transmis un nou mesaj în care anunţă că va continua ceea ce tatăl său, Regele Mihai, a început. Aceasta îşi foloseşte titlul de Custode al Coroanei, şi nu de Regină.

În proclamaţia pentru ţară, principesa Margareta spune că va avea ca model exemplul regelui Mihai şi convingerea lui în destinul poporului român şi se declară convinsă că "românii vor rămâne iubitori de Coroană".

"Chemată a fi urmaşa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moştenire iubirea şi credinţa faţă de România, voi continua munca şi voi respecta legământul său. În eforturile pentru dezvoltarea şi consolidarea ţării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru şi convingerea lui în destinul poporului român. Aduc adâncă recunoştinţă celor patru generaţii anterioare ale familiei mele, care au creat legătura între ţară şi Casa Regală. O sută cincizeci de ani care au adus României instituţii moderne, dezvoltare, consolidare şi deschidere către lume. În lunga sa viaţă, al patrulea rege al României a găsit sprijin în credinţă, în speranţă şi în răbdare. În toate împrejurările, el a răspuns cu dreptate şi, când a fost posibil, cu iertare. Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniţi în conştiinţă şi acţiune, pentru propăşirea naţională în contextul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. Cu emoţie şi onoare, cu simţ al datoriei, ca bună româncă şi Custode al Coroanei, îmi închin viaţa şi munca naţiunii noastre şi românilor de pe tot Pământul. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a transmis principesa Margareta în "Proclamaţia pentru ţară".

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
La Castelul Peleş, locul în care a copilărit Majestatea sa Regele Mihai, oamenii îi aduc deja un ultim omagiu suveranului
La Castelul Peleş, locul în care a copilărit Majestatea sa Regele Mihai, oamenii îi aduc deja un ultim omagiu suveranului

În astfel de momente, mulţi vor să afle acum cât mai multe despre viaţa sa tumultoasă.

Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României. Majestatea Sa va fi înmormântat pe 16 decembrie la Curtea de Argeş
Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României. Majestatea Sa va fi înmormântat pe 16 decembrie la Curtea de Argeş

Regele Mihai I al României va fi înmormântat în Necropola Regală de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, lângă Regina Ana, cea care i-a stat alături mai bine de 70 de ani.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.