Problema abandonului animalelor capătă o nouă amploare. Câinii adoptați sunt readuși în adăposturi

×
Codul embed a fost copiat

Fenomenul abandonării animalelor de companie a căpătat amploare, mai ales după pandemie, iar padocurile din Iași, de exemplu, au ajuns neîncăpătoare.

Pe lângă pisicile sau câinii fără stăpân, strânşi de pe străzi, medicii veterinari se confruntă și cu o altă problemă. Câinii adoptați sunt readuși în adăpost, la câteva luni după ce au fost scoși din cuști, alintați și preluaţi de familii. În criza economică actuală, numărul adopțiilor a scăzut drastic, spun şi membrii ONG-urilor care fac eforturi uriaşe să îngrijească sute de vieţuitoare.

În mai puțin de o lună de zile, alți peste 30 de câini au fost returnați padocului, după ce, anterior, au fost adoptați de oameni entuziasmați că vor avea un companion. Mulţi susţin că nu își mai permit financiar să crească un câine, din cauza majorării prețurilor la mâncare și eventuale tratamente, vaccinări sau deparazitări.

Anca Tărăboanță, medic veterinar padoc Tomești:Cel mai tare mă doare sufletul pentru câinii care o viață au avut proprietar. Motivele sunt diferite, dar cel mai frecvent este că a fost câinele părinților și nu îl mai pot ține. Nu vă pot spune ce clipe trăiesc câinii ăia, că sunt lăsați sau privirea omului când pleacă și se uită după el. E dureros”.

În padocul din Tomești sunt peste 1200 de căței strânși de pe străzi sau abandonați de proprietari în diverse locuri. Și la adăpostul din comuna Miroslava, peste 200 de câini își așteaptă stăpânul. Soarta părea să fie mai blândă cu cel puțin 10 blănoși, dar, la scurt timp după ce au fost adoptați și microcipați, au fost abandonați la poarta padocului.

Citește și
caini
(P) Sporturi Canine – Pentru o viaţă activă şi sănătoasă

Georgiana Olaru, padoc Miroslava:De multe ori, oamenii încearcă să inventeze motive, ne dăm seama că nu sunt cele reale, dar îi acceptăm înapoi, pentru că avem posibilitatea să avem grijă de ei și să le oferim un cămin, nu să fie lăsați pe stradă și să se descurce așa cum pot”.

Lunar, de pe străzile Iașiului sunt strânsi peste 150 de pisici și câini abandonați, cu 30% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Ajunși în padoc, patrupedele sunt sterlizate.

Citește și: Unul dintre cei mai temuți interlopi din Chiajna, cercetat pentru tentativă de omor calificat, din nou reținut

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Trei câini fără stâpân, uciși cu toporul de un individ, în județul Iași
Trei câini fără stâpân, uciși cu toporul de un individ, în județul Iași

Un individ din Miroslava, judeţul Iaşi, este acuzat că a ucis cu sălbăticie o căţeluşă fără stăpân și doi pui ai ei.

(P) Sporturi Canine – Pentru o viaţă activă şi sănătoasă
(P) Sporturi Canine – Pentru o viaţă activă şi sănătoasă

Ştim cu toţii că sportul aduce o mulţime de beneficii organismului uman, însă acesta nu este practicat doar de oameni.

Klaus Iohannis a reclamat la CCR legea privind gestionarea câinilor fără stăpân
Klaus Iohannis a reclamat la CCR legea privind gestionarea câinilor fără stăpân

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, luni, Curtea Constituţională, în legătură cu legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

 

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.