Problema de care s-au lovit românii care au ajuns la vămile din vestul României. „Aici e jale, ca la nebuni!”

×
Codul embed a fost copiat

Graniţa de vest a ţării devine punct fierbinte, în luna august. Timpii de aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc tot mai des o oră, pe ambele sensuri de mers.  

De altfel, faţă de anul trecut, traficul prin vămi a crescut cu aproape 40%, pentru că mulţi români pleacă în vacanţă cu maşina, de teama anulării zborurilor. Iar cei care muncesc în străinătate revin acasă pentru o lună.

Nădlac II, punctul din judeţul Arad unde intrarea şi ieşirea din ţară se fac pe autostradă, era plin de maşini.

Cei mai mulți șoferi sunt români care se vin acasă după un an de muncă în străinătate, în Italia, Franța sau Spania. În aceste țări, șantierele, fabricile și unele magazine se închid în luna august.

Bărbat: „Până aici a fost bine, până am ajuns la graniță, aici ne aducem aminte de tărâmurile natale și de mentalități, cum se înghesuie oamenii în față."

Citește și
accident
Accident cu victime în Bacău. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită puternic de un microbuz şcolar

Bărbat: „Din Marea Britanie venim, am traversat cinci țări. Drumul a fost frumos. Puțin obosiți, dar ne trece oboseala cand vedem că scrie România. Ne așteptam să fie coadă, era imposibil!"

Reporter: „De unde veniti?”
Bărbat: „Din Germania, in concediu…”
Reporter: „Ce v-ați propus să faceți în concediu?”
Bărbat: „Să ne relaxam, dar dacă stăm o jumătate de săptămână pe drum..."

La Nădlac, o altă coadă se formase și pe sensul de ieşire din ţară. Sunt românii care au vacanţă şi pleacă în concediu cu maşina, de teama anulării curselor aeriene.

Reporter: „De unde veniți?”
Bărbat: „Tocmai de la Tulcea. Până aici a fost bine, aici e jale, de trei sferturi de oră aștept, ca la nebuni!"

Andrei Dincă, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră Arad: „În acest weekend, peste 267.000 de persoane au efectuat controlul în punctul de trecere Nădlac II, din care peste 116.000 pe sensul de ieșire și peste 151.000 pe cel de intrare în țară. Recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise la granița cu Ungaria."

Și la Margina, în Timiș, şoferii trebuie să coboare de pe autostradă, pentru că lipseşte o bucată care ar face legătura cu restul autostrăzii, până la Sibiu. În zonă se formează cozi uriaşe.

După ce au așteptat zeci de minute ca să intre în țară, pe românii care au sosit în vacanță îi așteaptă o alta coadă, întinsă pe aproape patru kilometri, la coborâre de pe autostrada A1, în dreptul localității Margina.

Bărbat: „Din Belgia. Am plecat ieri, de la 10. Când am ajuns acolo în spate, la doi kilometri, și am văzut ce e aici, am zis, ajung la noapte acasă."

Aglomeraţie a fost şi la punctele de trecere din Bihor şi Satu Mare.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Accident cu victime în Bacău. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită puternic de un microbuz şcolar
Accident cu victime în Bacău. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită puternic de un microbuz şcolar

O femeie de 70 de ani din Brașov a murit vineri în judeţul Bacău, după ce maşina condusă de soţul ei a fost lovită puternic de un microbuz şcolar fără pasageri.

Accident teribil în Capitală. Un bărbat și o femeie au fost spulberați de o mașină în Sectorul 3. Bărbatul a murit pe loc
Accident teribil în Capitală. Un bărbat și o femeie au fost spulberați de o mașină în Sectorul 3. Bărbatul a murit pe loc

Tragedie vineri seară în Capitală. Un bărbat și o femeie - soț și soție - au fost spulberați de o mașină pe o șosea din sectorul 3.

Furtună puternică în Argeș. Localnicii au cerut ajutorul pompierilor în comuna Cetățeni după ce apa le-a inundat curțile
Furtună puternică în Argeș. Localnicii au cerut ajutorul pompierilor în comuna Cetățeni după ce apa le-a inundat curțile

A fost cod portocaliu de vreme rea, vineri seară, în Argeș. Un mesaj RO ALERT a anunțat o furtună puternică. În mai multe zone a plouat torențial.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.