Procentul românilor care sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele. În sondaj au fost incluși și votanții PSD

ziua indragostitilor
Shutterstock

Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele sunt sărbătorite de mai bine de jumătate din România. Dintre aceștia, majoritatea optează pentru Ziua Îndrăgostiților, și mai puțin pentru Dragobete, sărbătoarea iubirii tradițională la români.

Întrebaţi dacă de obicei sărbătoresc Ziua Îndrăgostiţilor pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, sau pe 24 februarie, de Dragobete, 17.6% dintre cei chestionaţi răspund că sărbătoresc pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, 26.3% indică 24 februarie, de Dragobete, iar 14.5% oricare dintre ele (în funcţie de disponibilitate/ program), arată rezultatele unui sondaj comandat de news.ro.

41.3% declară că nu sărbătoresc aceste zile, iar 0.3% nu ştiu sau răspund.

Subiecții sondajului, tinerii sub 30 de ani şi cei inactivi potenţial activi, angajaţii în mediul privat obişnuiesc să sărbătorească pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei. Obişnuiesc să sărbătorească pe 24 februarie, de Dragobete, în special: persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, cei inactivi pasivi, angajaţii la stat. Votanţii PSD, femeile, persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei inactivi pasivi şi cei care nu utilizează reţelele sociale declară că nu sărbătoresc aceste zile într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research. Datele au fost culese în perioada 16 - 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Citește și
valentines day
Ziua Îndrăgostiților 2023. Care este istoricul Valentine's Day și cum a ajuns să fie sărbătorită iubirea pe 14 februarie

Eroarea maximă isă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Gen Z și Valentine's Day. Ziua Îndrăgostiților e acum un prilej de petrecere, iar mulți nu sunt fani ai iubirii
Gen Z și Valentine's Day. Ziua Îndrăgostiților e acum un prilej de petrecere, iar mulți nu sunt fani ai iubirii

Generația Z cheltuiește mai mulți bani ca niciodată în cea mai romantică zi a anului, dar o parte mai mare din acești bani sunt cheltuiți mai degrabă pentru ei înșiși, decât pentru alte persoane.

Ziua Îndrăgostiților 2023. Care este istoricul Valentine's Day și cum a ajuns să fie sărbătorită iubirea pe 14 februarie
Ziua Îndrăgostiților 2023. Care este istoricul Valentine's Day și cum a ajuns să fie sărbătorită iubirea pe 14 februarie

Ziua Îndrăgostiților, numită și Valentine's Day sau Sf. Valentrin, este o sărbătoare modernă, în care cuplurile din întreaga lume își sărbătoresc iubirea.

Parfumuri de contrabandă de 700.000 de lei, ridicate la nouă percheziții. Cadoul polițiștilor de Ziua Îndrăgostiților
Parfumuri de contrabandă de 700.000 de lei, ridicate la nouă percheziții. Cadoul polițiștilor de Ziua Îndrăgostiților

Parfumuri de contrabandă valorând peste 700.000 de lei au fost găsite la percheziții de polițiștii bucureșteni, pregătite pentru vânzare. Nouă percheziții au fost făcute în București și Ilfov.

Instalația de lumini „Mi-e dor de tine”, aprinsă de Ziua Îndrăgostiților și în Washington. Gestul, făcut pentru români
Instalația de lumini „Mi-e dor de tine”, aprinsă de Ziua Îndrăgostiților și în Washington. Gestul, făcut pentru români

După Londra și Chicago, instalația de lumini "Mi-e dor de tine" a fost aprinsă de Ziua Îndrăgostiților în capitala Statelor Unite ale Americii.

Ziua Îndrăgostiților, prin ochii copiilor. Ce spun micii „experți” despre iubire
Ziua Îndrăgostiților, prin ochii copiilor. Ce spun micii „experți” despre iubire

Dacă pentru cei mari Ziua Îndrăgostiților înseamnă multe cadouri, flori și momente romantice petrecute împreună, pentru cei mici Valentine's Day este o sărbătoare mai degrabă amuzantă.  

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.