Profesorii de la un liceu din Eforie ”refuză cu vehemență ”să predea online. Reacția elevilor

scoala
StirilePROTV

Un elev de clasa a VII-a din cadrul Liceului Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud a sesizat că mai mulţi profesori refuză să predea online, într-o săptămână fiind făcute doar 14 dintre cele 32 de ore din programa şcolară.

 

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa a făcut publică problema şi solicită implicarea conducerii unităţii de învăţământ şi a Inspectoratului Şcolar.

Elevii consideră inacceptabilă atitudinea şi apreciază că un astfel de profesor, fie solicită concediu fără plată până la sfârşitul pandemiei, fie îşi dă demisia din învăţământ.

”În urmă cu câteva zile, un elev de clasa a VII-a din cadrul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud a analizat situaţia orelor online care ar trebui să se organizeze şi a constatat că, din cele 32 de ore de curs dintr-o săptămână de nivel naţional şi luând în considerare modificările din sistemul de învăţământ menite să asigure continuitatea parcursului educaţional al elevilor în orice condiţii considerăm inacceptabilă atitudinea profesorilor care refuză predarea în mediul online”, a transmis, marţi seară, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa.

Citește și
scoala online
Încep inspecțiile la școala online. La ce trebuie să se aștepte elevii și profesorii

 

Ce spun elevii

 

Elevii fac referire la prevederile Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC nr. 5545/2020, dar şi a modificărilor aduse asupra fişei postului cadrului didactic, care menţionează că profesorii au în atribuţii asigurarea continuităţii procesului didactic prin intermediul tehnologiei şi al internetului.

”Practic, luând în considerare situaţia în care ne aflăm, în care procesul educaţional trebuie să se mute în spaţiul online pentru a proteja sănătatea tuturor actorilor implicaţi, este imperioasă implicarea profesorilor şi a elevilor în desfăşurarea orelor online, astfel încât să nu se înregistreze lacune în învăţare, iar educaţia să poată continua în parametri optimi. În acest sens, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa condamnă atitudinea cadrelor didactice care refuză predarea în mediul online şi solicită direcţiunii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa să întreprindă toate măsurile necesare, astfel încât derapajele de acest gen să nu mai existe în sistemul educaţional”, a mai transmis organizaţia.

„Astfel de atitudini superficiale, în care profesorii refuză cu vehemenţă predarea în mediul online şi privează accesul la educaţie a zeci de elevi, ar trebui atent monitorizate şi sancţionate de către direcţiune. Un profesor care nu vrea să transpună în spaţiul virtual conţinuturile pe care le-ar preda, în mod normal, la clasă, are două opţiuni: fie solicită concediu fără plată până la sfârşitul pandemiei, fie îşi dă demisia din învăţământ”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, că îmbolnăvirea elevilor cu noul coronavirus nu se produce în şcoli, deoarece în instituţiile de învăţământ aceştia sunt supravegheaţi de către cadrele didactice şi poartă mască de protecţie.

Încep inspecțiile la școala online. La ce trebuie să se aștepte elevii și profesorii
Încep inspecțiile la școala online. La ce trebuie să se aștepte elevii și profesorii

În școala online vor fi și inspecții. Învățătorii și profesorii din școlile intrate în scenariul roșu vor fi verificați când predau la distanță.

Riscurile la care sunt expuși copiii în perioada epidemiei de coronavirus. Ce spun specialiștii
Riscurile la care sunt expuși copiii în perioada epidemiei de coronavirus. Ce spun specialiștii

Tot mai mulți copii fac din nou școala online, și, dincolo de materiile ce le vor fi predate, vor resimți distanțarea de colegi.

Recomandări
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.