Proiectul pentru care am putea da banii înapoi UE. Primarul Robu l-a inaugurat cu mare fast

×
Codul embed a fost copiat

După ce că suntem codași la absorbția de fonduri europene, suntem pe cale să dăm înapoi și ce am primit.

Primaria Timișoara riscă să piardă 6 milioane de euro destinați reabilitării malurilor Begăi. Autoritățile nu au reușit să pună în practică transportul în comun pe apă și aruncă vină una pe altă. Primăria spune că Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să înființeze o istrație care să se ocupe de asta în timp ce oficialii de la minister susțin că porțiunea de apă nu este în istrarea lor.

Nicolae Robu, la inaugurare: ”Doamne ajută! Să fie într-un ceas bun, să avem parte numai de bucurii cu această nouă realizare, să n-avem niciun eveniment neplăcut."

Doar că dorința primarului Nicolae Robu de la inaugurare nu s-a împlinit.

Municipalitatea riscă să piardă banii primiți pentru proiect, șase milioane de euro, întrucât acesta nu a fost dus la bun sfârșit. Planul prevedea reabilitarea malurilor, piste de biciclete și mici porturi pentru vaporașe, folosite în transportul public, dar  de aproape doi ani de zile ambarcațiunile stau ancorate în stații. Acestea au funcționat numai în probe, dar și în campania electorală. Ele ar fi trebuit să lege estul de vestul orașului în numai 15 minute, față de 30 de minute cât face un autobuz al societății de transport.

Citește și
protest tara
Mii de oameni au protestat în țară față de guvernarea PSD. ”Dragnea, la nunta ta o să-ţi cânte DNA”

De altfel, în Europa, acest sistem de transport nu e o noutate. Avantaje sunt multe: pe lângă atracția turistică- barcuțele pe Bega ar degreva transportul în comun, ar fi mai rapide, dar și mai prietenoase cu mediul. 

Nicolae Robu - primarul Timișoarei: "Nu merg pentru că așteptăm de un an și jumătate să se creeze o structura cerută de lege numită istrația Caii Navigabile Canalul Bega. Suntem în pericol să pierdem acei bani pentru că Guvernul nu vrea să genereze o Hotărâre de Guvern de înființare a acestei structuri.

Impasul este, așadar, birocratic. Ministerul Transporturilor susține că nu poate crea această autoritate pentru că porțiuni din răul Bega se află atât în istrarea primăriei, cât și a Apelor Banat.

"Cea mai importantă problemă este dublă înregistrare a bunului imobil Canal Bega, acesta fiind înregistrat că aparținând domeniului public al statului aflat în istrarea istrației Naționale "Apele Române" . Având în vedere cele de mai sus, Ministerul Transporturilor nu poate propune spre înființare prin hotărâre a Guvernului o istrație de cale navigabilă pentru istrarea Canalului Bega”, susține Ministerul Transporturilor

Titu Bojin - director istrația Bazinală de Apă Banat: "Prin schimbări și prin mişcări ministeriale guvernamentale s-a ajuns la această situatie"

Nicolae Robu - Primarul Timișoarei:
"Noi dăm în istrare porțiunea din Timișoara oricui  dorește, dar să ni se transmită clar ce condiții trebuie îndeplinite unde să avem noi competență și le Îndeplinim "

Pentru a nu pierde banii europeni, termenul - limita este 31 decembrie. Asta dacă primăria nu obține o nouă amânare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Primul accident în intersecţia din Timișoara cu marcajele care au stârnit glume pe internet
Primul accident în intersecţia din Timișoara cu marcajele care au stârnit glume pe internet

O intersectie din Timisoara a ajuns vedeta pe internet, dupa ce fiecare sens de mers a fost marcat cu linii intrerupte care te duc cu gandul la un labirint.

Mii de oameni au protestat în țară față de guvernarea PSD. ”Dragnea, la nunta ta o să-ţi cânte DNA”
Mii de oameni au protestat în țară față de guvernarea PSD. ”Dragnea, la nunta ta o să-ţi cânte DNA”

Protestatarii s-au mobilizat duminică în mai multe oraşe din ţară şi au ieşit în stradă. La Cluj, Timișoara, Braşov sau Craiova manifestanţii şi-au strigat nemulţumirea faţă de coaliţia aflată la guvernare.

Marcaje de neînțeles într-o intersecție din Timișoara. Șoferii fac glume pe Facebook
Marcaje de neînțeles într-o intersecție din Timișoara. Șoferii fac glume pe Facebook

Timișorenii sunt uimiți de marcajele din intersecția Bd. Republicii cu str. Jiul și pasajul cu același nume.

Contradicții între ANAF și Ministerul Finanțelor. PSD București, pe lista restanților la contribuții
Contradicții între ANAF și Ministerul Finanțelor. PSD București, pe lista restanților la contribuții

''Revoluția fiscală'' provoacă noi proteste de stradă şi controverse. Peste o mie de timişoreni care lucrează în domeniul IT au ieşit în stradă, nemulţumiri că modificările decise de Guvern care le vor micşora salariile.

Primarul Timișoarei: Bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor scad cu 35,43%
Primarul Timișoarei: Bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor scad cu 35,43%

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a scris un mesaj pe Facebook în care explică cum bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor vor scădea în urma măsurilor economice ce vor fi luate de Guvern.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.