Protest în Piaţa Victoriei. Jandarmii au extras şase persoane care ar fi comis fapte penale. Doi bărbați, prinși cu cuțite

×
Codul embed a fost copiat

Jandarmii au identificat şi extras din mulţimea care protestează luni în Piaţa Victoriei şase persoane, deoarece ar fi încălcat prevederile cadrului legal în vigoare prin comiterea de fapte penale şi contravenţionale, anunţă Jandarmeria Capitalei.

"În acest context, vor fi dispuse măsurile impuse de prevederile cadrului normativ actual", arată sursa citată.

Jandarmii care asigură ordinea la protestul neautorizat din Piaţa Victoriei au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor care au forţat dispozitivul de ordine publică şi care au aruncat cu petarde în jandarmi.

"Din cauza faptului că manifestaţii au forţat în repetate rânduri dispozitivul de jandarmi de pe trotuarul Palatului Victoria, au fost folosite substanţele iritant-lacrimogene din dotarea forţelor de ordine. Subliniem faptul că manifestanţii au aruncat cu materiale pirotehnice (petarde şi fumigene) către forţele de ordine", informează Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei.

Potrivit sursei citate, în cadrul adunării publice există persoane care îndeamnă la violenţă împotriva forţelor de ordine.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

"Recomandăm încă o dată tuturor persoanelor prezente în Piaţa Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal şi să indice jandarmilor prezenţi orice persoană care instigă la violenţă şi la alte încălcări ale legii", arată sursa citată.

Jandarmii au identificat un bărbat, cetățean polonez, cu vârsta de 36 de ani, prezent la adunarea publică, purtând asupra sa un briceag.

”Totodată, acesta a tulburat ordinea publică și a distrus un panou metalic al Jandarmeriei”, a anunțat jandarmeria.

În acest context, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 253, art. 371 și art. 372 din Codul Penal al României.

Ulterior, Jandarmeria Capitalei a anunțat faptul că a mai fost identificat un alt bărbat care avea asupra sa un cuțit în timp ce participa la protestul din Piața Victoriei. Bărbatul a folosit cuțitul pentru a tăia legăturile dintre panourile metalice montate de jandarmi, încurajând astfel forțarea dispozitivului de ordine publică și blocarea carosabilului, informează Jandarmeria.

În cauză, vor fi dispuse măsurile impuse de prevederile cadrului normativ actual.

Câteva sute de persoane s-au adunat, luni, în Piaţa Victoriei, ca răspuns la un îndemn al lui Călin Georgescu pentru boicotarea marilor lanţuri de magazine.

Participanţii au ovaţionat la anunţul demisiei preşedintelui Iohannis şi au forţat gardurile montate de jandarmi în Piaţa Victoriei. De asemenea, s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au aruncat cu petarde către acestea.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.