Protest la Penitenciarul Iași. Angajații cer plata orelor suplimentare și condiţii decente de muncă

×
Codul embed a fost copiat

Protest la poarta celui mai mare penitenciar din Moldova. Aproape 100 de angajaţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi au ieşit în fața instituţiei şi şi-au strigat nemulțumurile.

Agenţii de poliţie penitenciară vor condiţii decente de muncă, să le fie plătite orele suplimentare rămase restante din anii trecuţi şi cer să se facă angajări în sistem, pentru că numărul deţinuţilor este dublu faţă de cel al angajaţilor.

Dorin Șcarlii, lider de sindicat Penitenciarul Iași: "La 31 decembrie 2020, în Penitenciarul Iaşi erau peste 5.000 de ore suplimentare, care nu au fost nici plătite, nici recuperate. Restanțe la concediul de odihnă, din cauza lipsei de personal. În anul 2020 sunt peste 6.000 de ore, numai la Penitenciarul Iaşi. Deficitul de personal la Iaşi atinge cote alarmante. Suntem undeva ocupaţi într-un procent de 72%. Nu dorim măriri salariale, cerem respectarea legii salarizării."

În Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi sunt încarceraţi 700 de deţinuţi, dintre care mai bine de jumătate sunt indivizi periculoşi, cu regim închis şi detenţii pe viaţă. Numărul angajaţilor este însă de două ori mai mic, ceea ce duce, evident, la creşterea volumului de muncă în rândul agenţilor de poliţie penitenciară.

Ionel Dimitrovici, lider de sindicat Penitenciarul Botoşani: "Aceste proteste nu vor înceta, sunt pe termen nelimitat, până aceste revendicări ale noastre vor fi rezolvate. În momentul în care vrei să acorzi anumite drepturi, vrei să pui la dispoziţie un sistem la nivel European, trebuie şi personal, trebuie şi fonduri. Nu poţi asigura aceste drepturi dacă nu ai cel puţin aceste două capitole – personal şi finanţe."

Citește și
inchisoare
Agent de la Spitalul Penitenciar Rahova, prins când lua mită 12.000 € de la un clan interlop

Sporurile în rândul salariaţilor din sistemul penitenciar au fost îngheţate din 2010. Sindicaliştii cer să se facă angajări în sistem şi ameninţă cu proteste periodice, suspendarea activităţii şi greve japoneze până la finalul anului, dacă nu le sunt rezolvate problemele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Alarmă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi. Mai mulți deținuți s-au luat la bătaie
Alarmă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi. Mai mulți deținuți s-au luat la bătaie

S-a dat alarma, marți seară, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Galaţi. Sub ochii gardienilor, cinci deţinuţi s-au luat la bătaie, în timp ce se aflau în curtea de plimbare a unităţii.

Agent de la Spitalul Penitenciar Rahova, prins când lua mită 12.000 € de la un clan interlop
Agent de la Spitalul Penitenciar Rahova, prins când lua mită 12.000 € de la un clan interlop

Un agent de poliție în vârstă de 25 de ani, de la Spitalul Penitenciar Rahova, a fost arestat după ce a fost prins în timp ce lua mită de la rudele unui deținut.

Aleksei Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile. Îi îndeamnă pe ruși să iasă în stradă
Aleksei Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile. Îi îndeamnă pe ruși să iasă în stradă

Un tribunal rus a dispus luni plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data controversatei sale arestări, duminică, de către serviciul penitenciar rus (FSIN), la sosirea sa la Moscova.

Penitenciarul Rahova, obligat să îi permită lui Liviu Dragnea să muncească
Penitenciarul Rahova, obligat să îi permită lui Liviu Dragnea să muncească

Judecătoria Sectorului 5 a is vineri o cerere depusă de Liviu Dragnea şi a obligat conducerea Penitenciarului Rahova să îi permită fostului lider al PSD să presteze în penitenciar "activităţi lucrative cu caracter gospodăresc", scrie Agerpres. 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.