PSD atacă în instanță ”măsura aberantă a Guvernului Cîțu de a închide magazinele la ora 18”

Orar magazine în București. Când te poți duce la cumpărături la supermarket și la mall. Care sunt excepțiile
Shutterstock

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat vineri, la Ploieşti, că social-democraţii vor ataca în contencios-istrativ hotărârea care conţine măsura "aberantă" referitoare la închiderea magazinelor la ora 18.

"PSD va acţiona în contencios-istrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta - sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede", a spus Oprea într-o conferinţă de presă.

Textul integral al cererii depuse de PSD la Curtea de Apel București poate fi consultat la finalul articolului.

Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.

"Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum", a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Citește și
arafat
Arafat, despre închiderea magazinelor: ”Sunt țări care aplică reguli mult mai dure decât noi”
Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Ministrul Voiculescu, contrazis de consilier: Reducerea orelor la magazine nu este de ajutor
Ministrul Voiculescu, contrazis de consilier: Reducerea orelor la magazine nu este de ajutor

Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, respinge măsura Guvernului de a închide mai devreme magazinele, pentru a combatere pandemia de Covid-19.

Arafat, despre închiderea magazinelor: ”Sunt țări care aplică reguli mult mai dure decât noi”
Arafat, despre închiderea magazinelor: ”Sunt țări care aplică reguli mult mai dure decât noi”

Secretarul de stat Raed Arafat le-a explicat liberalilor, în ședința Biroului Executiv Central al PNL, de ce a fost nevoie de adoptarea unei măsuri prin care magazinele să se închidă la ora 18.00 în zonele cu incidență mare a cazurilor de Covid-19.

Noi restricţii anti-COVID în Bucureşti. Lista completă a măsurilor care se aplică de duminică, ora 00:00
Noi restricţii anti-COVID în Bucureşti. Lista completă a măsurilor care se aplică de duminică, ora 00:00

Restricții în București. Orarul în care este permisă ieșirea din casă, dar și programul mall-urilor, magazinelor și desfășurarea activității restaurantelor au fost stabilite sâmbătă, la nivelul Capitalei.

Recomandări
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Presa rusă neafiliată Kremlinului a dezvăluit că atacul cu drone ucrainene asupra elicopterului care îl transporta pe Vladimir Putin în Kursk a fost, de fapt, o înscenare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.