Rachete Patriot de 5 milioane de dolari, vândute de SUA unui aliat. E nevoie însă de o ultimă procedură

Sistem Patriot

SUA va vinde rachete Patriot și echipamente Germaniei, pentru 5 milioane de dolari. Departamentul de Stat a avizat vânzarea, care trebuie aprobată de Congres.

Germania va primit circa 600 de rachete şi echipamente pentru sistemele sale de apărare antiaeriană Patriot, pentru suma de cinci miliarde de dolari, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Ca parte a ajutorului său militar pentru Ucraina, Germania a donat Kievului câteva dintre sistemele sale Patriot.

Această vânzare "va consolida politica externă şi de securitate naţională a Statelor Unite prin întărirea securităţii unui aliat NATO, care este şi o forţă importantă pentru stabilitatea economică şi politică în Europa. Va îmbunătăţi capacităţile Germaniei de a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare, şi va creşte capacităţile defensive ale forţelor sale armate", a precizat într-un comunicat Agenţia americană de cooperare în materie de apărare (DSCA).

După această aprobare de către Departamentul de Stat al SUA, DSCA a trimis, conform legii, o notificare către Congres, care trebuie să dea unda verde finală.

Citește și
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja, despre alegerile la Capitală: Eu îmi doresc ca forţele europene să aibă un singur candidat

Germania a donat mai multe sisteme Patriot Ucrainei, a cărei infrastructură este vizată cu regularitate de incursiunile avioanelor şi a dronelor ruseşti, şi care cere mai multe mijloace de apărare antiaeriană.

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Sebastian Burduja, despre alegerile la Capitală: Eu îmi doresc ca forţele europene să aibă un singur candidat
Sebastian Burduja, despre alegerile la Capitală: Eu îmi doresc ca forţele europene să aibă un singur candidat

Sebastian Burduja a declarat vineri despre alegerile la Capitală, că îşi doreşte ca forţele europene să aibă un singur candidat, el arătând că ar fi un semnal bun pentru bucureşteni iar dacă blocul izolaţionist ar câştiga ar fi un dezastru.

Doi bărbați au spart ambele biserici dintr-o comună din Tulcea, în aceeași noapte. Cu ce pradă s-au ales din cutia milei
Doi bărbați au spart ambele biserici dintr-o comună din Tulcea, în aceeași noapte. Cu ce pradă s-au ales din cutia milei

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au intrat în două biserici din comuna Luncaviţa din judeţul Tulcea şi au furat, în total, peste 27.000 de lei.

 

Sebastian Burduja: „Nu există riscul de blackout în România”
Sebastian Burduja: „Nu există riscul de blackout în România”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări vineri că nu există riscul de blackout în România.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.