Rata de infectare a ajuns la 6 la mie, lângă București, în localitatea Afumați

covid

Localitatea Afumați din Ilfov a depășit, duminică, rata de infectare de 6 la mia de locuitori.

În opt localităţi ilfovene se aplică, începând de sâmbătă, interdicţiile legale prevăzute pentru localităţile unde incidenţa cumulată COVID-19 depăşeşte 3 cazuri la 1000 de locuitori, conform deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov.

Este vorba despre localităţile Berceni, Bragadiru, Ciorogârla, Copăceni, Corbeanca, Afumaţi, Mogoşoaia şi Snagov.

Printre măsurile de protecţie care vor trebui respectate în aceste localităţi se numără obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, precum şi pe o rază de 50 metri în jurul unităţilor de învăţământ.

Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, iar activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Restaurantele şi cafenele aflate în interiorul clădirilor, precum şi terasele pot fi ocupate până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5,00-2,00, iar activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în acelaşi interval orar. Clienţii vor trebui să facă dovada vaccinării împotriva COVID sau să prezinte rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. Va fi, totodată, permis şi accesul persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie, care vor face dovada vaccinării, a unui test negativ ori care au trecut prin boală.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoane.

De asemenea, este permisă activitatea în săli de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană, şi activitatea în locurile de joacă pentru copii în spaţii închise, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5,00-24,00.

Conform Hotărârii CJSU Ilfov, la nivelul localităţii Afumaţi, unde rata de incidenţă a COVID-19 este de 5,70 la mia de locuitori, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți seară că, începând de miercuri, experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România pentru a evalua situația de la Praid.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.