Râul Olt a depășit cota de atenție. Au fost făcute evacuări și intervenții de urgență în zona Podu Olt și Șona

isu podu olt
Foto: ISU Brașov

Pompierii din judeţul Braşov intervin, joi seară, pentru a îndepărta efectele ploilor torenţiale, fiind monitorizată situaţia râului Olt. Apa a depăşit cota de atenţie, provocând inundaţii în zona Podu Olt, dar şi probleme la Şona.

„În urma precipitaţiilor abundente, râul Olt a depăşit cota de atenţie, provocând inundaţii în zona Podu Olt. Un număr de 6 gospodării, mai multe terenuri şi o fermă au fost afectate”, a transmis, joi seară, ISU Braşov.

Sursa citată a precizat că au fost evacuate deja peste 500 de animale (vaci, oi, miei, viţei), iar locuitorii din zonele cu risc au fost avertizaţi şi 7 persoane au fost sprijinite în procesul de evacuare.

De asemenea, ISU Braşov anunţă că, la ora transmiterii acestei ştiri, echipajele de intervenţie acţionează în localitatea Şona, judeţul Braşov, ca urmare a creşterii nivelului apei din râul Olt, care a generat risc iminent de inundaţii în zonă.

„În acest sens, în zona menţionată s-a dispus ridicarea unui dig, pentru a limita pătrunderea apei spre localitate. Totodată, în localitatea Şona, din cauza închiderii temporare a DC 66, s-au luat măsuri preventive, iar în zona afectată au fost dislocate două motopompe, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a mai transmis ISU Braşov.

Citește și
Şeful Departamentuui pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici

Acţiunea are caracter preventiv, având în vedere posibila revărsare a râului Olt, iar prezenţa echipajelor ISU asigură o reacţie rapidă în cazul în care situaţia o impune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, că persoanele evacuate la Praid vor rămâne evacuate iar singurul moment în care putem să-i aducem înapoi este după implementarea senzorilor microseismici.

Un bărbat din Sălaj a murit, iar altul a fost rănit într-un incendiu provocat de o țigară aprinsă
Un bărbat din Sălaj a murit, iar altul a fost rănit într-un incendiu provocat de o țigară aprinsă

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a decedat şi altul, de 55 de ani, a suferit arsuri grave, într-un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o locuinţă din Cehu Silvaniei, din cauza unei ţigări nestinse uitate în interiorul imobilului.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la evazionişti care ar fi provocat un prejudiciu de peste 36,6 mil. lei bugetului de stat
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la evazionişti care ar fi provocat un prejudiciu de peste 36,6 mil. lei bugetului de stat

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice pun în aplicare, joi, 13 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar privind neplata accizelor la stat, cu un prejudiciu de circa 36.600.000 de lei.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.