Reacția ambasadei Chinei la București la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Mesaj pentru România

China
Shutterstock

Ambasada Chinei în România a transmis un mesaj ferm după vizita președintelui Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, acuzând „încălcări grave ale politicii de o singură Chină”.

„Există o singură Chină în lume. Taiwan este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei. Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul legitim care reprezintă întreaga Chină”, a transmis Ambasada Chinei la București, într-o postare pe Facebook.

„(Principiul unei singure Chine) a fost recunoscut în mod clar de Rezoluția 2758 a Adunării Generale a ONU în 1971. 181 de țări din lume, inclusiv România, au stabilit relații diplomatice cu China pe baza principiului unei singure Chine”, se mai arată în mesaj.

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România a comentat, marți, vizita lui Pelosi în Taiwan. La final, acesta a avut un mesaj și pentru România.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

„China și România au parte de o prietenie tradițională. Suntem dispuși să depunem eforturi comune cu România pentru a contribui la o dezvoltare mai substanțială a Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două țări pe baza principiului unei singure Chine”, a transmis ambasadorul.

 Reacția integrală a ambasadorului Chinei:

„Fără a ține cont de opoziția puternică și de reprezentările solemne ale Chinei, Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwan, astfel încălcând grav principiul unei singure Chinei și cele trei comunicate comune China-SUA, subminând grav fundamentul politic al relațiilor China-SUA, încalcând grav suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei și subminând grav pacea și stabilitatea peste strâmtoarea Taiwan. 

Există o singură Chină în lume, Taiwan este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei, iar guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină. Acesta este conținutul de bază al principiului unei singure Chine, care a devenit consensul comunității internaționale și norma de bază a relațiilor internaționale, care a fost recunoscut în mod clar de Rezoluția 2758 a Adunării Generale a ONU în 1971. 181 de țări din lume au stabilit relații diplomatice cu China pe baza principiului unei singure Chine. 

Principiul unei singure Chine este premisa și fundamentul pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor diplomatice dintre China și Statele Unite. Fiind parte integrantă a Guvernului Federal SUA, Congresul SUA este în mod inerent obligat să respecte cu strictețe politica de o singură Chină a guvernului SUA și să se abțină de la orice schimburi oficiale cu regiunea Taiwan din China. Pelosi este liderul în exercițiu al Congresului SUA iar vizita și activitățile ei în Taiwan sub orice formă și din orice motiv, în orice moment în timpul mandatului său, reprezintă încălcări grave ale politicii de o singură Chină promisă de guvernul SUA, provocări politice majore în escaladarea schimburilor oficiale și a relațiilor de fond dintre SUA și Taiwan, precum și connivență și sprijin pentru forțele separatiste care susțin „independența Taiwanului”. Duplicitatea SUA cu privire la problema Taiwanului și cauzarea de probleme în strâmtoarea Taiwan nu va face decât să ruineze și mai mult credibilitatea națională a SUA. Apărarea hotărâtă a suveranității naționale și a integrității teritoriale este voința fermă a celor peste 1,4 miliarde de chinezi, iar realizarea reunificării complete a patriei este aspirația comună și datoria sacră a tuturor chinezilor. China va lua cu siguranță toate măsurile necesare pentru a-și proteja cu hotărâre suveranitatea și integritatea teritorială, iar SUA și forțele separatiste care susțin „independența Taiwanului” vor fi singurele responsabile pentru toate consecințele.   

Îndemnăm partea SUA să înceteze să mai joace „cartea Taiwan” și să folosească Taiwanul pentru a controla China, să înceteze să se amestece în afacerile Taiwanului și să se amestece în afacerile interne ale Chinei, să înceteze să sprijine forțele separatiste care susține „independența Taiwanului” sub orice formă, să înceteze să distorsioneze și să scoată din context principiul unei singure Chine, trebuie să ia măsuri credibile pentru a respecta cu strictețe principiul unei singure Chine și prevederile celor trei comunicate comune China-SUA cu acțiuni practice, să implementeze efectiv angajamentele celor „Patru Nu” luate de liderii SUA(adică nu caută un „nou Război Rece”; nu caută să schimbe sistemul Chinei; revitalizarea alianțelor sale nu este împotriva Chinei; nu sprijină „independența Taiwanului”; nu caută conflictul cu China) și să nu meargă din ce în ce mai departe pe această cale greșită și periculoasă. 

China și România au parte de o prietenie tradițională. Suntem dispuși să depunem eforturi comune cu România pentru a contribui la o dezvoltare mai substanțială a Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două țări pe baza principiului unei singure Chine.” 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.